Antena Meniu Search
x

Curs valutar

America Express, 1 martie 2023. Ce echipă a câștigat imunitatea. Cum arată clasamentul în a patra zi petrecută în Columbia

În ediția 28 a emisiunii America Express de la Antena 1, Irina Fodor a calculate punctele obținute de concurenți la ultima misiune și astfel a ieșit la iveală cine a câștigat imunitatea, în cea de-a patra zi petrecută în Columbia. Descoperă cum arată clasamentul în ediția din 1 martie 2023 a show-ului.

de Redactia Observator

la 01.03.2023 , 22:32

America Express, 1 martie 2023. Ce echipă a câștigat imunitatea. Cum arată clasamentul în a patra zi petrecută în Columbia - a1.ro

Ce echipă a câștigat imunitatea în ediția 28 a emisiunii America Express de la Antena 1, difuzată pe 1 martie 2023

Ziua a început în forță pentru echipele rămase în competiție. Toți au așteptat cu nerăbdare să descopere ce surprize și misiuni aduce cea de-a patra zi din Columbia.

„Suntem în linie dreaptă către marea finală din Cartagena. Mai avem trei etape până atunci și știm bine cu toții ce presupune asta, nu? Bănuiesc că toți vreți să vedeți capătul Drumului Aurului de la înălțimea unei victorii. Și, când ne dorim ceva cu tot dinadinsul, începe să ni se facă frică, pentru că nu vrem să fim dezamăgiți. Cursa pentru ultima șansă este o ocazie să vedem niște evoluții spectaculoase, zic eu, în care voi puteți să puneți și imaginație și talent, cu atât mai mult astăzi”, a anunțat Irina Fodor, în ediția 28 a emisiunii America Express, de la Antena 1.

Articolul continuă după reclamă

Aceasta i-a surprins din plin pe toți atunci când a citit, rând pe rând, scrisorile pe care concurenții și le-au scris atunci când echipele au fost într-o formulă diferită, și fiecare s-a ales cu alt partener. Cuvintele scrise au stârnit numeroase hohote de râs, dar și lacrimi de emoție și uimire. Surpriza cea mare abia apoi a venit, când Irina Fodor a dezvăluit ce echipă a câștigat imunitatea, în ediția 28 a emisiunii America Express, de la Antena 1.

„Să vedem ce este cu clasamentul acesta misterios”, a zis ea, spre marea curiozitate a tuturor. În ediția anterioară, la ultima misiune, echipele au fost puse să facă rost de cât mai multe straturi de haine și să le îmbrace. Fiecare strat a fost extrem de important, căci a scăzut un număr de minute din ora ajungerii echipei la Țuca. „O haină înseamnă două minute”, a fost vestea neașteptată data de Irina Fodor.

Apoi, aceasta a scris pe tablă rezultatul obținut de fiecare echipă. Cei care au adunat cele mai multe haine au fost frații Gavril (54 de piese vestimentare) și Puya și Melinda (28 de piese vestimentare). După ce s-a făcut calculul a ieșit la iveală faptul că imunitatea a fost câștigată de echipa formată din Puya și Melinda, în ediția 28 din 1 martie 2023. Dacă ieri erau atât de convinși de faptul că au câștigat imunitatea, azi acest vis s-a năruit, căci s-au clasat la câteva minute după echipa victorioasă. „Lui Scărlătescu în momentul ăla i-a picat fața. De Doina nu mai zic”, a zis Cătălin Bordea.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » TV » America Express, 1 martie 2023. Ce echipă a câștigat imunitatea. Cum arată clasamentul în a patra zi petrecută în Columbia