Antena Meniu Search
x

Curs valutar

America Express, 20 martie 2023. Concurenții dau startul carnavalului în Barranquilla, orașul unde se desfășoară al doilea cel mai mare eveniment de acest gen din lume

Săptămâna mega finalei America Express a început aseară în forță, cu bătălia pentru ultima amuletă și ultimul Joker din acest sezon. După o luptă strânsă, echipa câștigătoare a fost cea alcătuită din Cătălin Bordea și Nelu Cortea, într-o ediție America Express lider de audiență pe toate segmentele de public. În seara aceasta, competiția continuă cu o misiune explozivă: concurenții trebuie să organizeze propriul carnaval chiar în orașul unde are loc al doilea cel mai mare carnaval din lume!

de Redactia Observator

la 20.03.2023 , 22:45

Ediția reality show-ului difuzat de Antena 1 aseară, în intervalul 19:59–23:34, a fost urmărită în minutul de aur 21:22 de peste 1,8 milioane de telespectatori, ocupând poziția de lider pe toate segmentele de public.

Astfel, America Express a obținut, pe tronsonul publicului comercial cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, o audiență medie de 9.6 puncte de rating și o cotă de piață de 28%, în timp ce următorul clasat, Pro Tv, înregistra 4.9 puncte de rating și o cotă de piață de 14.3%. La orașe, emisiunea a fost prima opțiune a telespectatorilor, cu 8.5 puncte de rating și 20.9% cotă de piață, Pro Tv situându-se pe locul secund, cu 4.8 puncte de rating și 11.9% cotă de piață. Și la nivel național America Express a ocupat primul loc, cu 7.8 puncte de rating și 19.2% cotă de piață, surclasând postul Pro Tv, care a înregistrat 5.8 puncte de rating și 14.3 % cotă de piață.

Cele 3 echipe care au mai rămas în competiția America Express, Cătălin Scărlătescu și Doina Teodoru, Cătălin Bordea și Nelu Cortea, Andreea Bălan și Andreea Antonescu, s-au întrecut în ediția de ieri pentru calificarea la ultimul joc de amuletă din acest sezon. Desfășurat pe plajele de la Marea Caraibilor, jocul a pus față în față echipele formate din Bordea și Cortea, respectiv Andreea Bălan și Andreea Antonescu, victoria aparținând celor dintâi. Alături de amuleta de 1.000 de euro, Bordea și Cortea au extras un Joker care le-a adus un avantaj secret, ce urmează să fie dezvăluit.

Vezi și

America Express continuă în această seară cu o explozie de culoare, muzică, dansuri și costume extravagante. Concurenții au parte de o misiune de proporții: trebuie să organizeze propria paradă de festival, inspirați fiind chiar de carnavalul care se desfășoară anual în orașul unde au ajuns. Este vorba despre Carnavalul de la Barranquilla, al doilea cel mai mare eveniment de acest gen din lume, după cel din Rio de Janeiro. De la cele mai zgomotoase parade muzicale la cele mai colorate defilări de costume și măști, carnavalul transformă orașul natal al Shakirei în capitala mondială a muzicii și dansului timp de 4 zile.

Astfel, pentru această probă de anvergură, concurenții își vor folosi toate calitățile care i-au propulsat până în etapa finală: de la răbdare și viteză la coordonare, inteligență și carismă. Dar și talent artistic și pricepere antreprenorială, pentru că un carnaval este costisitor. Iar echipele trebuie să facă rost de resursele financiare necesare organizării unei parade creând o afacere sau folosindu-și talentele artistice în timp ce poartă costume tradiționale românești.

După ce reușesc să procure bugetul de care au nevoie, concurenții se transformă în personaje de carnaval, reinterpretând întreaga manifestare, care va fi jurizată de prestigioși judecători locali – regi, regine, legende vii ale Carnavalului de la Barranquilla. Cum vor face față concurenții acestei provocări de amploare telespectatorii vor afla în ediția America Express difuzată de Antena 1 în această seară, de la ora 20:30.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » TV » America Express, 20 martie 2023. Concurenții dau startul carnavalului în Barranquilla, orașul unde se desfășoară al doilea cel mai mare eveniment de acest gen din lume