Asia Express, 10 octombrie 2021. Ce a pățit Lidia Buble în mașina unui șofer
Norocul le-a surâs și de data aceasta Lidiei Buble și Esterei. Cele două au dat de un șofer care le-a ajutat să ajungă la următoarea probă și le-a amintit de cel mai important bărbat din viața lor, tatăl acestora.
Cele opt echipe au reușit să treacă peste proba caligrafiei, însă cursa de pe Drumul Împăraților continuă cu o nouă misiune. Concurenții au de făcut un colier specific locurilor în care se află, iar cele care s-au bucurat de un real succes au fost Lidia Buble și sora ei, care au fost ajutate de un șofer. Bărbatul care le-a luat cu mașina și le-a oferit o mână de ajutor le-a adus aminte de tatăl lor. "Am ajuns la această Moschee, iar domnul care ne-a și ajutat, a venit cu noi. Avea cheile de la Moschee", a spus Estera, vizibil surprinsă.
"Un fel de tati al nostru, tati este pastor și are mereu cheile de la Biserică, el se ocupă tot timpul. Chiar i-am și spus că ne-a dus cu gândul la tati cumva, că tati e mereu cu cheile, deschide Biserica, el face tot.", a mai completat-o Lidia Buble, cu ochii în lacrimi.
Ce a pățit Lidia Buble în mașina unui șofer
Pentru a merge mai departe în cursă, Lidia și Estera Buble au fost nevoite să facă din nou autostopul. De data aceasta, fetele au așteptat câteva minute bune până o mașină a oprit pentru a le lua. "Nu am mai stat atât de mult timp la autostop, până a venit un domn cu o camionetă. Și încercam să negociem cu el, să ne lase să stăm în spate. Nu a acceptat deloc și ne-a pus să ne înghesuim în față, lângă el.", a spus Lidia Buble despre pățania sa.
Șoferul nu a vrut să le lasă pe concurente să urce în remorca mașinii, fapt pentru care acestea au fost nevoite să se bage lângă el în față.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰