Gabriel Dumitriu, ultimul finalist din cel de-al zecelea sezon iUmor

De Redactia Observator.
Publicat: 29.04.2021, 18:04.
Actualizat: 29.04.2021, 18:06

Gabriel Dumitriu, autorul cărții “Pupăza din morții tei”, a prins ultimul loc în finala celui de-al zecelea sezon iUmor, după prestația sa de seara trecută.

Gabriel Dumitriu, ultimul finalist din cel de-al zecelea sezon iUmor

Gabriel Dumitriu, ultimul finalist din cel de-al zecelea sezon iUmor

Antena 1

“Am făcut o pagină care se numește “Pupăza din morții tei”. Eu sunt pupăza din morții tei. Și lumea a început să zică “Băi de ce nu scoți o carte cu poveștile astea?”. Așa că asta am făcut”, a povestit Gabriel, care și-a manifestat același talent și în stand-up. ”A fost un moment pentru iUmor, ești pentru iUmor. Felicitări! Cred că îți meriți locul în finală”, l-a lăudat Delia, iar Gabriel a primit toate voturile juraților, dar și pe ale celor de acasă, astfel că va reveni pe scena iUmor în finala celui de-al zecelea sezon.

Concurenţii din fiecare ediţie care au primit minimum doi de „DA” de la juraţi, vor putea fi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediţii, cel care va acumula cele mai multe voturi în aplicaţia ”iUmor”, va fi anunţat în cadrul Observatorului orei 16:00 de joi.

Mai mult, actorul Vlad Drăgulin va avea grijă să nu rateze niciun moment important din culise. Serialul ”iMai Mult Umor”, al cărui protagonist este, va însoți fiecare ediție de audiții din cel de-al zecelea sezon iUmor și va fi difuzat săptămânal, pe site-ul a1.ro. <”iMai Mult Umor” este povestea nevăzută din spatele produsului finit ”iUmor”, este spectacolul din spatele spectacolului>, a spus Vlad Drăgulin.

Actorul va urmări tot ce se întâmplă în culisele emisiunii iUmor prin ochii personajului Niros, un producător perfecționist, și nu se va teme să pună toate întrebările incomode, atât persoanelor din echipă, cât și juraților sau concurenților.

Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.

PARTENERI
Cum a reușit Claudia Radu de la Chefi la cuțite să slăbească. Ce face pe lângă sport: „Nu țin nicio dietă”
spynews.ro
Horoscopul zilei de 15 mai 2021. Află ce îți rezervă astrele
CaTine.ro
Reacții secundare ciudate pentru tânăra vaccinată din greșeală cu 4 doze: Bea și 7 litri de apă pe zi.
gandul.ro
A sărăcit familia pilotului? Soția lui Michael Schumacher vinde luxoasa vilă din Elveția cu 7 milioane de euro
prosport.ro
Atentie, romani! Aveti prin sertare astfel de carnete vechi de CEC? Puteti primi 200 de milioane
redactia.ro
Eiza Gonzalez, acoperită de un material care îi vine ca o a doua piele. Nimeni nu a putut să-și dea seama ce poartă
tvhappy.ro
Prostituată română bătută pe loc de soția unui client, lângă mașina în care a găsit-o cu el, în Italia
libertatea.ro
Angelique Kerber, gest de mare campioană la Roma! Ce a făcut după accidentarea Simonei Halep
GSP
Care au fost, de fapt, ultimele cuvinte ale lui Nicolae Ceaușescu
money.ro
Alexandru a murit la vârsta de 23 de ani, după ce a trecut prin 5 intervenţii chirurgicale. Tânărul era cunoscut de mii de români: "Rămas bun, prieten drag!"
as.ro
Lautaro Martinez și Antonio Conte s-au mutat în ring după scandalul uriaș de la Inter – AS Roma 3-1. Ionuț Radu a fost martor la „bătaie”
as.ro
Calvarul prin care a trecut vedeta care a ținut din 2015 secretă relația cu un bărbat celebru din România: "Am început să plâng!" A născut gemeni, iar după 2 ani s-a aflat cine e tatăl lor
as.ro