Meniu
Search
x

Galerie foto iUmor. Iulia Vântur se alătură juriului, vineri, de la 20:30, la Antena 1

Seria juraţilor-surpriză iUmor continuă vineri la Antena 1. Iulia Vântur li se va alătura Deliei, lui Mihai Bendeac şi lui Cheloo în căutarea celui mai amuzant concurent al sezonului. Vedeta nu va scăpa nici ea de binecunoscutul „tratament” al show-ului – momentele de roast, venite din partea unor persoane la care s-ar fi aşteptat cât mai puţin.

De Redactia Observator la 15.09.2022, 10:45

iUmor continuă cu cea treia ediţie de audiţii, vineri, de la 20:30, la Antena 1, iar juratul -surpriză care se va alătura mesei juriului este Iulia Vântur. Actriţa abia aşteaptă să se lase surprinsă de momentele de pe scena iUmor: „Mă bucur să fiu aici, am auzit foarte multe lucruri bune despre emisiune! Am venit cu mult entuziasm să-i văd și eu pe concurenți. Pentru că din ce am văzut eu până acum, unii dintre ei mi s-au părut senzaționali!“, a declarat Iulia.

Vedeta nu a venit cu mâna goală, ci cu daruri pentru colegii săi. Ce le-a oferit juraţilor iUmor şi cum au reacţionat aceştia, telespectatorii vor putea afla urmărind cea mai nouă ediţie iUmor, vineri, de la 20:30m la Antena 1.

Tot vineri, câştigătorul sezonului opt iUmor, Edi Vacariu, revine în show-ul de la Antena 1 în calitate de invitat special, cu un moment savuros. „A fost bun! Edi Vacariu a fost mai bun ca niciodată! Și-a apărat titlul pentru toți cârcotașii, clevetitorii D-asta a câștigat: că e bun! Și a demonstrat-o din plin astăzi!“”, a declarat Dan Badea după prestaţia câştigătorului iUmor. Întregul moment va putea fi urmărit mâine seară, de la 20:30, la Antena 1. Duminică, o nouă ediţie de audiţii continuă de la ora 20:00, la Antena 1, când Costel se va alătura juraţilor iUmor Delia, Cheloo şi Mihai Bendeac.

Așteptarea a luat sfârșit. iUmor 13 se anunță a fi un sezon complet neașteptat, atât pentru telespectatori, cât şi pentru juraţii show-ului de la Antena 1, căci şi de această dată, un al patrulea jurat-surpriză li se va alătura Deliei, lui Mihai Bendeac și lui Cheloo la masa juriului. Acesta va fi o surpriză şi pentru juraţi, nu doar pentru telespectatori, care vor descoperi în fiecare ediţie cine le va fi coleg de juriu în ziua respectivă.

Pentru cel de-al 13-lea sezon, Delia, Cheloo, Mihai Bendeac și juratul surpriză al fiecărei ediții se vor lăsa surprinși de cele mai neașteptate numere de umor din toate colțurile lumii. De la stand-up, magie, acrobații, teatru sau mimă și până la cele mai neobișnuite forme de a impresiona jurații iUmor, concurenții vin și în acest sezon hotărâți să obțină voturile acestora. Invitații speciali nu vor lipsi nici din acest nou sezon și vor demonstra din nou că umorul nu are limite.

Serialul iMai Mult Umor va însoţi şi de această dată fiecare ediție iUmor și va fi difuzat pe Antena 1 şi pe AntenaPLAY. În noul sezon iMai mult umor, Vlad Drăgulin îl va impersona pe Nicuşor de la Brăila, personajul devenit viral în cadrul emisiunii În Puii Mei de la Antena 1.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News!

Observator » TV » iUmor. Iulia Vântur se alătură juriului, vineri, de la 20:30, la Antena 1