Antena Meniu Search
x

iUmor sezonul 13, premieră în porţie dublă, din 9 septembrie, vineri şi duminică, la Antena 1

iUmor, singura emisiune TV din România cu peste 2.5 milioane de abonați la canalul de YouTube, revine pe micile ecrane cu cel de-al 13-lea sezon! Premiera celui mai nou sezon iUmor va putea fi vizionată în porţie dublă, începând din 9 septembrie, vineri, de la 20:30 şi duminică, de la 20:00, la Antena 1. Şi în acest sezon, câte un jurat-surpriză li se va alătura Deliei, lui Mihai Bendeac și lui Cheloo în căutarea celui mai amuzant concurent, jurat ce nu va scăpa de bine-cunoscutul tratament al emisiunii – o porţie savuroasă de roast, venită din partea persoanelor la care se aşteaptă cel mai puţin. 

de Redactia Observator

la 26.08.2022, 11:35

iUmor sezonul 13, premieră în porţie dublă, din 9 septembrie, vineri şi duminică, la Antena 1
iUmor sezonul 13, premieră în porţie dublă, din 9 septembrie, vineri şi duminică, la Antena 1

A început numărătoarea inversă pentru noul sezon al show-ului iUmor, despre care prezentatorii Serban Copoţ şi Dan Badea spun că este cel mai bun sezon de până acum. Concurenţi din toate colţurile lumii se vor prezenta în faţa juraţilor iUmor cu cele mai neaşteptate momente de umor.

De la stand-up, magie, acrobații, teatru sau mimă și până la cele mai neobișnuite forme de a impresiona jurații iUmor, toate se vor regăsi în noul sezon iUmor, căci concurenții vin și în acest sezon hotărâți să obțină voturile acestora. Personajele istorice și invitații speciali nu vor lipsi nici din acest nou sezon și vor demonstra că umorul nu are limite. 

„iUmor, sezonul 13, este pe cale să producă cea mai mare surpriză! Pe lângă numerele spectaculos de comice de pe scenă, avem în juriu niște oameni de care, cu siguranță, v-a fost dor să îi vedeți în situații comice. Sezonul 13 e cu bucurie, veselie, exact ce-ți trebuie când ieși din pandemie“, a dezvăluit Șerban Copoț. 

 „Norocul meu este să pot să fiu eu la TV și să fac tot ce-mi trece prin cap alături de Șerban și chiar și de jurați. Cât despre concurenți, eu zic că e cel mai bun sezon!“, a mărturisit Dan Badea, iar Șerban Copoț a completat: „Sezonul 13, «iUmor» nu e deloc cu ghinion, ba dimpotrivă. Când crezi că le-ai văzut pe toate, vine noul sezon «iUmor» și te surprinde“.

iMai Mult Umor revine cu un nou sezon și cu un nou personaj în culisele iUmor. Actorul Vlad Drăgulin va aduce în lumina reflectoarelor un personaj viral în mediul online. Serialul iMai Mult Umor va însoți fiecare ediție iUmor și va fi difuzat săptămânal, pe AntenaPlay.ro

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » TV » iUmor sezonul 13, premieră în porţie dublă, din 9 septembrie, vineri şi duminică, la Antena 1