Premiera sezonului 4 Asia Express, 18 septembrie, la Antena 1. Mihai Petre visează misiunile Asia Express: "Elwira nu știa ce e cu mine"

De Redactia Observator.
Publicat: 09.09.2021, 10:06.
Actualizat: 09.09.2021, 10:09

Mihai Petre și soția sa, Elwira, au pornit pe Drumul Împăraților convinși fiind că experiența celui mai dur reality-show poate ascunde multe situații limită. Și nu s-au înșelat. Asia Express, ce revine la Antena 1 din 18 septembrie, i-a scos pe cei doi din zona de confort, iar în cazul lui Mihai, adrenalina competiției și-a spus cuvântul. Pentru celebrul dansator, cursa pare că nu se mai termină, acesta mărturisind că de nenumărate ori a visat că se află într-o nouă misiune contracronometru.

Reclamă

Provocările fizice și psihice au avut efecte asupra lui Mihai Petre, iar probele dificile pe care le-a înfruntat zi de zi la Asia Express au continuat și seara, după culcare. Atât pe parcursul filmărilor sezonului 4, după o zi istovitoare în cursă, cât și după întoarcerea în țară, simbolul care i-a aparut cel mai des în vise vedetei a rămas același: plicul roșu cu instrucțiuni. ”Mi s-a întâmplat să mă trezesc într-o noapte, să mă ridic în fund în pat și să caut plicul cu următoarele instrucțiuni sub perne și sub plapumă. Elwira nu știa ce e cu mine, mă tot întreba ce fac, iar eu îi repetam că am de găsit plicul pentru o nouă misiune”, a declarat acesta.

Mihai Petre și Elwira au fost profund marcați de cursa Asia Express, cei doi mărturisind că au fost puternic loviți de realitate de nenumărate ori pe parcursul acestei experiențe. Cum s-a descurcat cuplul cu un dolar pe zi, fără cazare, transport sau mâncare, telespectatorii Antena 1 pot vedea începând cu 18 septembrie. Marea premieră a sezonului 4 Asia Express va fi difuzată în 5 ediții consecutive și poate fi urmărită la Antena 1 sâmbătă și duminică, 18 și 19 septembrie, de la 20:00 și luni, marți și miercuri, 20,21 și 22 septembrie, de la 20:30.

Mihai și Elwira Petre, Lidia Buble și sora ei, Estera, Connect-R și Shift, Patrizia Paglieri și fiul ei, Francesco, Cosmin Natanticu și soția lui Eliza, Alexandra Ungureanu alături de mama ei, Cuza și Emy de la Noaptea Târziu, Adriana Trandafir și fiica ei, Maria Speranța și Lorelei și Zarug, două nume celebre în zona digital, sunt cele 9 perechi dornice de aventură și adrenalină în cel de-al patrulea sezon al celui mai dur reality-show.

Citește și:
Reclamă

Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.

Citește și
Cea de-a doua ediţie Asia Express- Drumul Împăraţilor, lider detaşat de audienţă, pe toate segmentele de public. Diseară, de la 20:30, la Antena 1, are loc prima provocare culinară
TV• ieri la 13:27
Foto

recomandari pe a1.ro
Ce înseamnă dacă ai găsit boabe de fasole sau resturi de mâncare la ușă. Polițiștii explică ce poate să însemne acest „semn”
Ce înseamnă dacă ai găsit boabe de fasole sau resturi de mâncare la ușă. Polițiștii explică ce poate să însemne acest „semn”
Asia Express: În timpul filmărilor, două echipe au fost oprite de jandarmii turci
TV• pe 19.09.2021 la 21:39
Asia Express: În timpul filmărilor, două echipe au fost oprite de jandarmii turci
Asia Express: În timpul filmărilor, două echipe au fost oprite de jandarmii turci
Reclamă
RECOMANDĂRI
Frigul va cuprinde România în următoarele zile. Temperaturile vor scădea brusc cu până -10 grade Celsius
Vremea • la 21:52
Video

Frigul va cuprinde România în următoarele zile. Temperaturile vor scădea brusc cu până -10 grade Celsius

Frigul cuprinde aproape întreaga ţară în următoarele zile. Temperaturile scad brusc cu mai bine de zece grade. Iar în unele...

Frigul va cuprinde România în următoarele zile. Temperaturile vor scădea brusc cu până -10 grade Celsius
Învăţătoare acuzată că a bătut cu cartea în cap o elevă de 8 ani
Educatie • la 19:31
Video

Învăţătoare acuzată că a bătut cu cartea în cap o elevă de 8 ani

Învăţătoare acuzată că a bătut cu cartea în cap o elevă de 8 ani
30 de credincioşi din Afumați au mers în excursie la mănăstiri, 25 s-au întors cu COVID
Eveniment • la 20:45
Video

30 de credincioşi din Afumați au mers în excursie la mănăstiri, 25 s-au întors cu COVID

30 de credincioşi din Afumați au mers în excursie la mănăstiri, 25 s-au întors cu COVID
Imagini exclusive | Momentul în care jurnaliştii sunt atacaţi de "mafia lemnului"
Eveniment • la 19:26
Video

Imagini exclusive | Momentul în care jurnaliştii sunt atacaţi de "mafia lemnului"

Imagini exclusive | Momentul în care jurnaliştii sunt atacaţi de "mafia lemnului"
ULTIMELE ȘTIRI
CITEȘTE PE A1.ro
El e primul rapper care și-a făcut implant cu lanțuri de aur pe scalp în locul părului. Prin ce chinuri a trecut
A1.RO
El e primul rapper care și-a făcut implant cu lanțuri de aur pe scalp în locul părului. Prin ce chinuri a trecut
Detaliul observat de fanii Asia Express la Lidia Buble. De ce pleacă la fiecare cursă cu o păpușă cheală
A1.RO
Detaliul observat de fanii Asia Express la Lidia Buble. De ce pleacă la fiecare cursă cu o păpușă cheală
Observator de bine
Mihaela Călin
Observator de bine • ieri la 19:43
Video

Observator de bine, 20 septembrie 2021. România, victorie în Cupa Davis; motan regăsit de stăpâni după 10 ani

Observator de bine, 20 septembrie 2021, prezentat de Mihaela Călin.

Observator de bine, 20 septembrie 2021. România, victorie în Cupa Davis; motan regăsit de stăpâni după 10 ani
Mihaela Călin
Observator de bine • pe 18.09 la 00:02
Video

Observator de bine, 17 septembrie 2021. A început cea de-a opta ediţie Art Safari, cel mai mare muzeu temporar din ţară

Observator de bine, 17 septembrie 2021. A început cea de-a opta ediţie Art Safari, cel mai mare muzeu temporar din ţară
Mihaela Călin
Observator de bine • pe 17.09 la 00:36
Video

Observator de bine, 16 septembrie 2021. SpaceX a lansat cu succes primul zbor turistic în spaţiu

Observator de bine, 16 septembrie 2021. SpaceX a lansat cu succes primul zbor turistic în spaţiu