Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Știrile zilei, 12 aprilie 2022. Rata anuală a inflaţiei a depăşit aşteptările analiştilor; Atac la metroul din New York

Știrile zilei, 12 aprilie 2022, prezentate de Mădălina Iacob.

de Mădălina Iacob

la 12.04.2022 , 19:01

Știrile zilei, 12 aprilie 2022

1) Rata anuală a inflaţiei a depăşit aşteptările analiştilor şi a sărit peste estimările Băncii Naţionale a României. Din 2004 România nu a mai avut o inflaţie de două cifre, valoare din luna martie ajungând la 10,2 la sută.

Articolul continuă după reclamă

2) Milionarul britanic Tristan Tate şi fratele său ar fi sechestrat într-o vilă din Pipera două femei. Una dintre ele este o americancă de 21 de ani, motiv pentru care poliţiştii au fost alertaţi chiar de oficiali ai Ambasadei SUA.

3) Situaţia a devenit disperată în Mariupol. Oraşul port de la Marea Neagră este supus unui asediu continuu de către forţele ruse, iar ucrainenii susţin că trupele sovietice au folosit arme chimice împotriva militarilor şi civililor.

4) Răzvan Burleanu a câştigat al treilea mandat consecutiv la conducerea Federaţiei Române de Fotbal. Aflat la conducerea forului din 5 martie 2014, Răzvan Burleanu a fost unicul candidat la alegerile din acest an.

5) Mai multe persoane au fost împuşcate într-o staţie de metrou la New York. Autorităţile au găsit şi dispozitive explozive nedetonate la faţa locului. Suspectul purta o mască de gaz şi haine de construcţii.

Mădălina Iacob Like

De la prima transmisiune live, la înâlnirea cu Papa Francisc, funeraliile Reginei Elisabeta a doua, încoronarea regelui Charles şi până la ceremonia luminii sfinte din Ierusalim, meseria de jurnalist mă surprinde şi mă învaţă întotdeauna câte ceva.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Update » Știrile zilei, 12 aprilie 2022. Rata anuală a inflaţiei a depăşit aşteptările analiştilor; Atac la metroul din New York