Video Știrile zilei, 20 februarie 2024. Plan diabolic al tinerilor care au incendiat un bătrân pentru distracţie
Știrile zilei, 20 februarie 2024, prezentate de Alessandra Stoicescu.
Știrile zilei, 20 februarie 2024
1) Gigi Becali a câştigat la CEDO procesul împotriva statului român, pentru condamnarea din dosarul schimbului de terenuri cu MApN. Patronul FCSB spune că acum vrea să ceară despăgubiri de 9 milioane de euro.
2) Tzancă Uraganu a fost audiat de poliţie, într-un dosar privind bani falşi. Manelistul a fost prins cu bancnotele în euro la o casă de schimb şi susţine că le-a primit în timpul dedicaţiilor, de la fani.
3) Plan diabolic pus la cale de trei tineri din Vâlcea, pentru faimă pe reţelele de socializare. Aceştia s-au filmat cum atrag în capcană un bărbat de 55 de ani şi îi dau foc.
4) Vladimir Putin l-a ridicat în grad pe directorul adjunct al Agenţiei Penitenciarelor din Rusia. Decizia vine la trei zile de la moartea lui Alexei Navalnîi, într-o închisoare de lângă Cercul Arctic.
5) Un satelit scăpat de sub control se îndreaptă spre Pământ și va intra în atmosferă miercuri. Specialiștii cred însă că riscurile privind producerea unui incident grav sunt mici.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰