Antena Meniu Search
x

11 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă. Ploi torențiale, grindină și vijelii puternice până vineri dimineață

Administrația Națională de Meteorologie a emis, joi dimineață, o avertizare vreme severă. Astfel, de astăzi, de la ora 10.00, până vineri dimineață, este valabil un cod galben de furtuni în 11 județe. 

de Redactia Observator

la 14.09.2023, 11:55

Codul galben de furtuni este în vigoare în intervalul 14 septembrie, ora 13.00 – 15 septembrie, ora 10.00. În Maramureș, Crișana, Banat, local în Transilvania și în zonele montane aferente, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.

Aceasta se va manifesta prin averse și cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (cu rafale de 50...60 km/h), izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat, îndeosebi în nord-vestul teritoriului, de peste 40...50 l/mp.

Harta județelor afectate de codul galben

meteoromania.ro

Sunt vizate județele Satu Mare, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Hunedoara, Arad, Timiș și Caraș-Severin.

Pe acelaşi subiect

Potrivit ANM, astfel de fenomene se vor semnala, pe arii restrânse, astăzi (14 septembrie) și în centrul, nord-estul țării și în restul zonei montane. Vineri (15 septembrie) vor fi manifestări de instabilitate atmosferică îndeosebi în sud, centru și est.

Cod galben de inundații pe râuri din 8 județe

Hidrologii au emis joi o avertizare Cod galben de inundații valabilă pe râuri din opt județe. Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Tur (judeţul Satu Mare), Lăpuş (judeţul Maramureş), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Salaj, Maramureş şi Satu Mare), Crasna (judeţele: Sălaj şi Satu Mare), Barcău (judeţele: Sălaj şi Bihor), Crişul Repede (judeţele: Cluj şi Bihor), Crişul Negru (judeţele: Bihor şi Arad), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Bega (judeţele: Timiş şi Arad). În aceste zone, având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenție.

Avertizarea este în vigoare de joi de la ora 14.00 până vineri la ora 12.00.

Potrivit hidrologirlor, fenomenele se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare ȋn intervalul 14.09.2023 ora 21.00 – 15.09.2023 ora 10.00 pe unele râuri din judeţele: Satu Mare, Sălaj şi Bihor.

Prognoza meteo în România 14 septembrie

În vestul, nord-vestul, nordul şi parţial în centrul teritoriului, precum şi în zona de munte, vremea va deveni în general instabilã, iar valorile termice diurne, deşi vor fi mai scãzute faţã de ziua precedentã, încã se vor menţine peste mediile multianuale. În aceste zone, mai ales din a doua parte a zilei vor fi perioade cu înnorãri temporar accentuate, averse, descãrcãri electrice, intensificãri de scurtã duratã ale vântului (viteze la rafalã în general de 50...60 km/h) şi izolat condiţii de grindinã. Probabilitatea pentru cantitãţi de apã însemnate, atât în intervale scurte de timp, cât şi prin acumulare, va fi mai ridicatã în Crişana, Maramureş, nordul Transilvaniei, precum şi în zona Carpaţilor Occidentali şi a Carpaţilor Orientali, unde pe alocuri vor fi peste 20...30 l/mp.

În regiunile sudice şi estice, vremea se va menţine cãlduroasã, în condiţiile unui cer variabil, vântul va sufla slab şi moderat, trecãtor cu intensificãri în Dobrogea, iar fenomene asociate instabilitãţii atmosferice vor fi doar izolat, spre sfârşitul intervalului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 26 şi 35 de grade, cu cele mai ridicate valori în Muntenia, unde pe arii restrânse va fi caniculã, iar izolat indicele temperaturã-umezealã (ITU) va putea atinge pragul critic de 80 de unitãţi. Minimele termice se vor situa între 12 şi 21 de grade. Presiunea atmosferică va fi uşor variabilã pe timpul zilei, iar noaptea va fi în creştere.

Vreme caniculară în București

Vremea va fi caniculară, joi după-amiaza în București, potrivit prognozei speciale pentru Capitală, emisă de ANM. Până vineri dimineață, vremea în București va fi călduroasă, caniculară după-amiaza, când și indicele temperatura umezeală (ITU) se va apropia și posibil va atinge pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat.

Temperatura maximă va fi de 34-35 de grade, iar cea minimă va fi de 16-19 grade Celsius.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Cum vă petreceţi Floriile?

Observator » Vremea » 11 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă. Ploi torențiale, grindină și vijelii puternice până vineri dimineață