Antena Meniu Search
x

21 de județe au intrat sub avertizare cod galben de vreme severă. Ploi torențiale, grindină și vijelii până sâmbătă dimineață

Administrația Națională de Meteorologie a emis, vineri dimineață, o nouă avertizare vreme severă. Astfel, de astăzi, de la ora 10.00, până sâmbătă dimineață, este valabil un cod galben de furtuni în 21 județe. În cea mai mare parte a Transilvaniei și a zonei montane și local în Muntenia și Moldova vor fi perioade cu instabilitate atmosferică.

de Redactia Observator

la 15.09.2023, 14:52

Vezi și

Codul galben de furtuni este în vigoare în intervalul 15 septembrie, ora 10 – 16 septembrie, ora 06. În cea mai mare parte a Transilvaniei și a zonei montane și local în Muntenia și Moldova vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. 

Harta județelor afectate de codul galben de furtuni

meteoromania.ro

Aceasta se va manifesta prin averse și cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (cu rafale de 50...60 km/h), izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp, sau prin acumulare, local, cantitățile de apă vor fi de 20...30 l/mp și izolat de peste 40...50 l/mp. Potrivit ANM, astăzi (15 septembrie), manifestări de instabilitate atmosferică vor fi și în celelalte regiuni, dar pe arii mai restrânse. 

Sâmbătă (16 septembrie) va mai ploua îndeosebi în jumătatea de sud a țării.

Pe acelaşi subiect

Județele vizate de avertizarea cod galben de vreme severă sunt Sălaj, Bihor, Cluj, Alba, Hunedoara, Gorj, Vâlcea, Sibiu, Mureș, Harghita, Neamț, Bacău, Covasna, Brașov, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Brăila, Vrancea și Galați.

Vremea caldă în Bucureşti

Vremea se va răci în Capitală, dar rămâne mai caldă decât în mod normal pentru această dată în Bucureşti, cu temperaturi maxime între 29 şi 30 de grade, anunţă ANM în prognoza specială.

În intervalul vineri ora 10.00 - sâmbătă ora 6.00, valorile termice, mai ales cele diurne, vor fi mai scăzute față de zilele precedente, dar se vor situa în continuare peste mediile multianuale.

Temperatura maximă va fi de 29...30 de grade, iar cea minimă de 15...17 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, mai ales în a doua parte a zilei și noaptea.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Mici cu E.coli şi zgârciuri în loc de carne, printre produsele comercializate în magazine. Aţi avut parte de experienţe neplăcute?

Observator » Vremea » 21 de județe au intrat sub avertizare cod galben de vreme severă. Ploi torențiale, grindină și vijelii până sâmbătă dimineață