Alertă de inundații în nordul ţării, din această seară. Hidrologii au emis coduri galben și portocaliu pe râuri din mai multe județe
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, vineri, o avertizare cod portocaliu de viituri, valabilă până sâmbătă la miezul nopţii pe râuri din două judeţe. De asemenea, un cod galben de inundaţii vizează şapte cursuri de apă, în următoarele trei zile.
Conform prognozei de specialitate, în intervalul 9 februarie, ora 18:00 - 10 februarie, ora 00:00, va fi cod portocaliu de viituri rapide, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare, pe râurile din bazinele hidrografice: Tisa - pe sectorul aferent S.H. Valea Vişeului, Vişeu - bazin aval S.H. Leordina (judeţul Maramureş) şi Someşul Mare - bazin amonte S.H. Nepos şi afluenţii de dreapta aferenţi sectorului aval S.H. Nepos (judeţul Bistriţa-Năsăud).
![](https://img.observatornews.ro/?u=https%3A%2F%2Fobservatornews.ro%2Fuploads%2Fmodules%2Fnews%2F0%2F2024%2F2%2F9%2F562262%2Fharta-rauri-inundatii-1-45bc525f.jpg&w=800)
Cod galben de inundaţii pe șapte râuri, în următoarele trei zile
De asemenea, în perioada 9 februarie, ora 18:00 - 11 februarie, ora 12:00, intră în vigoare o avertizare cod galben de inundaţii pe următoarele cursuri de apă: Tisa - sectorul aval intrarea în ţară, Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa-Năsăud), Bistriţa (afluent al Siretului) - bazin amonte S.H. Cârlibaba şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Cârlibaba - amonte S.H. Frumosu (judeţele: Suceava, Neamţ şi Harghita).
- Alunecări de teren în localitatea Repedea din Maramureş, în urma ploilor abundente. Drumul Judeţean 187 a fost...
- Vremea 12 februarie - 11 martie 2024. Se răcește de la mijlocul săptămânii viitoare; ANM anunță ninsori la munte
- Sezonul de schi, aproape compromis. Zăpada s-a topit, hotelierii s-au trezit cu rezervările anulate. Ce pârtii din...
- Cod portocaliu în Italia. Ploile și inundațiile au făcut ravagii pe Insula Elba
- O furtună puternică ar urma să măture California. Risc ridicat de inundaţii şi alunecări de teren în zonele...
Alunecări de teren la Repedea, în Maramureş, în urma ploilor abundente
Vremea schimbătoare din ultima perioadă a făcut ravagii în judeţul Maramureş. După ce zilele trecute au fost inundaţii în zona Borşa şi Vişeu de Sus, infiltraţiile de la ploile abundente au dus la alunecări de teren în localitatea Repedea.
Drumul Judeţean 187 a fost blocat şi a durat mai bine de o oră până echipajele de la Drumuri şi Poduri au reuşit să cureţe o bandă de circulaţie. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, însă în continuare, se circulă pe un singur sens alternativ.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰