Galerie foto Aproape jumătate de ţară intră de diseară sub cod galben de ploi, lapoviță și ninsori. Temperaturile scad și cu 15 grade Celsius în 24 de ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri dimineaţă, trei avertizări cod galben care anunță ploi, lapoviţă, ninsori şi vânt puternic în mai multe zone. De asemenea, o informare de vreme severă în toată țara este valabilă până sâmbătă seară. Potrivit specialiștilor, urmează o răcire accentuată a vreme, temperaturile urmând să scadă și cu 15 grade în 24 de ore.
Informarea meteo este în vigoare de miercuri dimineață, ora 10.00, până sâmbătă seară, la ora 20.00 şi anunţă precipitații moderate cantitativ, ninsori și strat de zăpadă, intensificări ale vântului. În intervalul menționat temporar vor fi precipitații în toate regiunile. În sudul țării vor predomina ploile, iar în restul regiunilor vor fi precipitații mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare și se va depune strat de zăpadă, mai consistent la munte. Pe alocuri se va depune polei. Se vor acumula cantități de precipitații de 15...25 l/mp, iar cu precădere în zona deluroasă și montană vor depăși 30...40 l/mp.Local și temporar vor fi intensificări ale vântului în toate regiunile, cu viteze în general de 50…60 km/h. La munte, rafalele vor depăși 70 km/h, iar cu precădere în zona înaltă de peste 90 km/h, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada.
Vânt puternic în mai multe judeţe, până miercuri seară
Interval de valabilitate: 20 noiembrie, ora 10 – 20 noiembrie, ora 20
Vântul va avea intensificări în Banat, Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Moldovei, local în Transilvania și pe litoral, cu viteze de 50...70 km/h.
La munte vor fi rafale de 70...80 km/h, iar la altitudini mari vor depăși 90 km /h.
Cod galben de ninsori şi viscol. Strat nou de zăpadă la munte
Interval de valabilitate: 20 noiembrie, ora 20 – 21 noiembrie, ora 10
La munte temporar ninsorile vor fi intense și viscolite și se va depune strat de zăpadă, local de peste 10...20 cm. Vor fi rafale în Carpații Occidentali cu viteze în general de 50...60 km/h, iar în Carpații Meridionali și Orientali de peste 70...90 km/h. În Transilvania, apoi și în Moldova vor predomina ninsorile, iar local se va depune strat de zăpadă, în general, de 5...10 cm.
Vântul va avea intensificări, cu viteze de 40...50 km/h.
Capitala, sub cod galben de vânt puternic până joi dimineaţă
Interval de valabilitate: 20 noiembrie, ora 20 – 21 noiembrie, ora 10
La munte temporar ninsorile vor fi intense și viscolite și se va depune strat de zăpadă, local de peste 10...20 cm. Vor fi rafale în Carpații Occidentali cu viteze în general de 50...60 km/h, iar în Carpații Meridionali și Orientali de peste 70...90 km/h. În Transilvania, apoi și în Moldova vor predomina ninsorile, iar local se va depune strat de zăpadă, în general, de 5...10 cm. Vântul va avea intensificări, cu viteze de 40...50 km/h.
Prognoză specială pentru Bucureşti. Ninsori în noaptea de vineri spre sâmbătă
Intervalul 20.11.2024, ora 10:00 - 21.11.2024, ora 08:00
Cerul, variabil ziua, va avea înnorări seara și noaptea, când temporar va ploua. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări spre dimineață, când va atinge viteze de 45...50 km/h. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 14 grade, iar cea minimă va fi de 4...7 grade.
Intervalul 21.11.2024, ora 08:00 - 22.11.2024, ora 08:00
Vremea se va răci semnificativ față de ziua anterioară. Cerul va fi variabil, cu înnorări la începutul zilei, când temporar va ploua. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în prima parte a intervalului, cu rafale de 50...60 km/h.
Temperatura maximă va fi de 7...9 grade, iar cea minimă de -4...-1 grad.
Intervalul 22.11.2024, ora 08:00 - 23.11.2024, ora 08:00
Cerul va avea înnorări, mai accentuate seara și noaptea când temporar vor fi precipitații. Va ploua, iar spre sfârșitul intervalului, trecător vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare noaptea.
Temperatura maximă va fi de 13...14 grade, iar cea minimă de 0...2 grade.
Intervalul 23.11.2024, ora 08:00 - 23.11.2024, ora 20:00
Cerul va fi variabil, cu înnorări la începutul zilei, când vor mai fi posibile preciptații slabe mixte. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 8...9 grade.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰