Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto Cod galben de caniculă în mai bine de jumătate de ţară, inclusiv Bucureşti. Căldură extremă şi disconfort termic toată săptămâna

Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat avertizările cod galben de caniculă. Specialiştii anunţă val de căldură și disconfort termic ridicat în jumătate de ţară, astăzi şi mâine.

de Redactia Observator

la 08.07.2024 , 10:04

La ora 10.00 a intrat în vigoare o avertizare cod galben de caniculă. Valul de căldură se va extinde și intensifica ușor în Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea continentală și jumătatea de sud a Moldovei, unde va fi caniculă și disconfort termic ridicat.

Temperaturile maxime vor fi de 35...37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și local va depăși ușor pragul critic de 80 de unități.

Articolul continuă după reclamă

Zonele vizate sunt Bucureștiul, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Dolj, Mehedinți, Gorj, Bihor, Arad, Timiș, Caraș Severin, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Tulcea, Ialomița, Constanța, Ilfov, Călărași, Giurgiu, Teleorman și Olt.

Pe acelaşi subiect

Caniculă, marţi, în mai bine de jumătate de ţară

Interval de valabilitate: 9 iulie

Fenomene vizate: val de căldură, caniculă și disconfort termic ridicat

Valul de căldură va continua să se extindă și să se intensifice în Crișana, Banat, Oltenia, 

Muntenia, Dobrogea continentală, local în Moldova și Maramureș, precum și în sud-vestul 

Transilvaniei, unde va fi caniculă și disconfort termic ridicat.

Potrivit ANM, temperaturile maxime vor fi de 35...37 de grade și local 38...39 de grade în regiunile sudice, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pe arii extinse pragul critic de 80 de unități. Local, minimele nu vor coborî sub 20 de grade, caracterizând o noapte tropicală.

Zonele vizate sunt Bucureşti, Satu Mare, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Dolj, Mehedinți, Gorj, Alba, Bihor, Arad, Timiș, Caraș Severin, Hunedoar , Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Tulcea, Ialomița, Constanța, Ilfov, Călărași, Giurgiu, Teleorman și Olt.

Valul de căldură va continua treptat să se extindă și să se intensifice în toată țara.

Prognoză specială în Bucureşti

08.07.2024 ORA 10:00 - 10.07.2024 ORA 10:00

Vremea va fi caniculară, iar disconfortul termic ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Luni, temperatura maximă se va situa în jurul a 37 de grade, iar marți va fi de 38...39 de grade Celsius. Minima termică va fi de 18...22 de grade Celsius.

Vremea 8 iulie în România

Vremea se va menţine cãlduroasã, canicularã în orele amiezii în sudul, vestul şi local în sud-estul ţãrii, unde şi disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperaturã-umezealã (ITU) va depãşi uşor pragul critic de 80 de unitãţi. În cursul zilei, cerul va fi variabil, mai mult senin în sud şi sud-est, iar dupã-amiaza vor fi înnorãri temporare, ploi de scurtã duratã şi descãrcãri electrice, pe arii restrânse în zona Carpaţilor Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali şi în jumãtatea de nord a Carpaţilor Orientali şi izolat posibil în Crişana şi Maramureş. Noaptea, cerul va fi degajat în toate regiunile. Vântul va sufla slab şi moderat, posibil cu intensificãri trecãtoare asociate ploilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 30 şi 38 de grade, iar cele minime între 11...13 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 23...25 de grade pe litoral. Presiunea atmosferică va fi în uşoarã creştere în vestul şi centrul ţãrii, iar în rest va fi variabilã.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Vremea » Cod galben de caniculă în mai bine de jumătate de ţară, inclusiv Bucureşti. Căldură extremă şi disconfort termic toată săptămâna