Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Europa, sub asediul ciclonului mediteranean. Furtunile şi vijeliile se îndreaptă spre Grecia, Italia şi Cehia

Nu e vreme de city-break în Europa! Spania şi Portugalia sunt lovite de furtuni violente şi grindină, iar ciclonul care a adus necazuri acolo se îndreaptă spre Grecia, Italia şi Cehia.

de Redactia Observator

la 05.06.2023 , 20:59

De 10 zile, locuitorii din sudul Franţei trăiesc sub asediul furtunilor. Ploi torenţiale provoacă inundaţii, iar grindina toacă aproape zilnic culturile agricole. Pericole sunt şi în oraşe. Un tramvai a luat foc la Bordeaux, lovit de fulger. Pasagerii au coborât rapid şi au găsit o parte bună şi în ploia care nu se mai oprea - a stins imediat focul. 

Ciclonul mediteranean se îndreaptă spre Grecia, Italia şi Cehia

Martor: A fost un pocnet puternic şi apoi un sunet strident, ca şi cum ai râcâi o bucată de metal de beton, cam zece secunde. Protecţia a funcţionat corect. De 20 de ani sunt vatman pe tramvai, nu mi se întâmplase niciodată. 

Vezi și

În timp ce sudul Franţei este măturat de furtuni violente, în nord se instalează seceta. Nu sunt şanse de ploaie la Paris până la sfârşitul săptămânii. Dacă va ploua, vor fi primele picături de apă care cad după aproape o lună, cea mai lungă perioadă de secetă înregistrată vreodată în perioada mai - iunie. 

Şi Portugalia a fost biciuită de ploi şi furtuni, grindină şi inundaţii. Furtunile din iunie sunt normale, îngrijorătoare este frecvenţa lor şi violenţa tot mai mare, spun meteorologii. 

Vremea rămâne furioasă până la sfârşitul săptămânii şi în Portugalia şi în Spania. Furtuna Oscar aduce furtuni pe continent şi în insule. Curg avertizări de inundaţii şi valuri mari, aşa că turiştii sunt sfătuiţi să nu intre în mare. Vijelii, ploi şi inundaţii sunt aşteptate în Franţa, Italia, Slovenia, Croaţia, Cehia, Ungaria şi Grecia. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Inflaţia a scăzut în luna septembrie. Simțiți ieftinirile la buzunar?
Observator » Vremea » Europa, sub asediul ciclonului mediteranean. Furtunile şi vijeliile se îndreaptă spre Grecia, Italia şi Cehia