Observator » Vremea » Localitatea din România unde temperatura resimţită la ora 15 a fost de 42 de grade la umbră

Localitatea din România unde temperatura resimţită la ora 15 a fost de 42 de grade la umbră

Localitatea din România unde temperatura resimţită la ora 15 a fost de 42 de grade la umbră Termometru care afișează temperaturi de până la 40 de grade într-o zi de vară însorită - Shutterstock
Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 02.08.2026, 15:33 | Modificat la 02.08.2026, 15:33

Administrația Națională de Meteorologie a emis, duminică, o informare meteorologică privind un val de căldură pentru perioada 2 august, ora 10 - 6 august, ora 10, precum și avertizări cod galben, portocaliu și roșu de caniculă pentru mai multe zone ale țării. Nu de de mirare că temperaturile resimțite au atins valori foarte ridicate în vestul și nord-vestul țării.

La ora 15:00, cele mai mari niveluri fiind raportate în județele Bihor, Timiș și Arad. Cea mai ridicată temperatură resimțită a fost înregistrată la Holod, unde indicele de confort termic a indicat echivalentul a 42°C.

Valori de 41°C au fost raportate la Timișoara, Arad, Banloc, Sânnicolau Mare și Lugoj, semn că valul de căldură a afectat puternic zona de vest a țării.

La Oradea și Satu Mare, temperatura resimțită a ajuns la 40°C, în timp ce la Baia Mare au fost resimțite 39°C. Și în București disconfortul termic a fost ridicat. La ora 15:00, temperatura resimțită în Capitală a ajuns la 38°C.

Articolul continuă după reclamă

Cele mai ridicate temperaturi resimțite la ora 15:00

  • 42°C Holod
  • 41°C Timișoara
  • 41°C Arad
  • 41°C Banloc
  • 41°C Sânnicolau Mare
  • 41°C Lugoj
  • 40°C Oradea
  • 40°C Satu Mare 
  • 39°C Baia Mare
  • 38°C București