Antena Meniu Search
x

Vreme rece pe 14 aprilie. Plouă în toată țara, anunță meteorologii

Vremea pe 14 aprilie este rece în toată țara și va ploua, mai intens în Dobrogea și nordul Olteniei. Prognoza meteo anunță lapoviță și ninsoare la munte. În București vor fi maximum 13 grade.

de Redactia Observator

la 13.04.2019, 15:48

Vremea pe 14 aprilie este rece în toată țara și va ploua, mai intens în Dobrogea și nordul Olteniei. Prognoza meteo anunță lapoviță și ninsoare la munte. În București vor fi maximum 13 grade.

Noaptea de sâmbătă spre duminică: Vremea va fi în general închisă. Va ploua temporar în sud-vestul, sudul şi sud-estul ţării şi pe arii mai restrânse în rest. Ploile vor fi şi sub formă de aversă, iar izolat cantităţile de apă vor depăşi 10 l/mp. La munte, la altitudini de peste 1700 m, precipitaţiile vor fi mixte. Temperaturile minime se vor situa între 2 şi 10 grade.

Vremea 14 aprilie în țară

Duminică, vremea se va menţine în general închisă şi mai rece decât în mod caracteristic pentru această perioadă. Temporar va ploua în regiunile sud-vestice şi sud-estice şi pe arii mai restrânse, în special ziua, în restul teritoriului. Se vor acumula cantităţi de apă ce vor depăşi pe spaţii mici 15...25 l/mp, cu o probabilitate mai mare în Dobrogea şi în zona deluroasă a Olteniei. La altitudini de peste 1700m vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va avea intensificări în Muntenia, Dobrogea, Moldova, Maramureş şi pe crestele montane, cu rafale în general între 55 şi 65 km/h şi va sufla slab şi moderat în rest. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 şi 18 grade, iar cele minime se vor situa între 0 şi 9 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei. Izolat, în special în depresiuni, va fi brumă. Presiunea atmosferică va creşte uşor.

Pe acelaşi subiect
Harta ANM cu vremea pe 14 aprilie 2019

Prognoza meteo pentru luni

Vremea se va ameliora sub aspectul precipitaţiilor, dar se va menţine mai rece decât în mod normal pentru această perioadă. Cerul va mai avea înnorări şi local va ploua, cu o probabilitate mai mare ziua, în regiunile sud-vestice şi sud-estice. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar ploile se vor semnala cu totul izolat. La altitudini de peste 1700 m vor fi precipitaţii mixte. Vântul va avea local intensificări, cu viteze mai mari în sud-est şi pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 şi 17 grade, iar cele minime se vor situa între -4 şi 6 grade, uşor mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei. Noaptea va fi brumă local în regiunile intracarpatice şi izolat în rest. Presiunea atmosferică va continua să crească uşor.

Cum va fi marți în țară

Conform ANM, vremea va fi mai rece decât în mod normal pentru această perioadă în jumătatea de est a ţării, unde cerul va fi mai mult noros şi local va ploua. În celelalte regiuni cerul va fi variabil, iar valorile termice se vor situa în jurul mediilor multianuale. La munte, iar trecător şi izolat şi în Moldova şi în estul Transilvaniei, vor fi precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări, în prima parte a intervalului, în zona de munte precum şi în estul şi sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 6 şi 17 grade, iar cele minime între -2 şi 6 grade. Izolat va fi brumă.

Prognoza meteo pentru București pe 14 aprilie

Vremea se va menţine închisă şi mai rece decât în mod normal pentru această perioadă. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată pe parcursul zilei. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 12...13 grade, iar cea minimă de 5...6 grade. Presiunea atmosferică va creşte uşor.

Cum va fi luni la munte

Vremea se va menţine în general închisă. Temporar va ploua şi se vor acumula cantităţi de apă ce pot depăşi pe spaţii mici 15...20 l/mp, cu o probabilitate mai mare în Carpaţii Meridionali şi în Munţii Banatului. La altitudini de peste 1700m vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe crestele montane. Valorile termice vor fi comparabile cu cele din intervalul anterior.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Vremea » Vreme rece pe 14 aprilie. Plouă în toată țara, anunță meteorologii