Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vremea 15 septembrie. Temperaturile rămân la nivelul unei zile de vară. Ploile revin spre seară

Vremea continuă să fie deosebit de caldă pentru această perioadă în cea mai mare parte a ţării, cerul va fi variabil, iar spre seară sunt aşteptate ploi în zonele montane. Iată prognoza meteo pentru 15 septembrie.

de Monica Palade

la 14.09.2021 , 16:12

La noapte, cerul va fi variabil, cu unele înnorări în zona de munte şi prin estul teritoriului, unde doar izolat vor mai fi ploi slabe, de scurtă durată, cu precădere în prima parte a nopţii. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile minime vor fi cuprinse, în general, între 9 şi 17 grade. Se va semnala ceaţă, pe suprafeţe mici, în special în zonele depresionare.

Vremea 15 septembrie

Vremea 15 septembrie în ţară

Articolul continuă după reclamă

Vremea se va menţine caldã în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în vest şi în sud. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate dupã-amiaza şi seara, când se vor semnala averse şi trecător descărcări electrice, local în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură, pe arii restrânse în regiunile centrale şi sudice şi cu totul izolat în rest. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 22 şi 31 de grade, iar cele minime între 6...8 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 17...19 grade pe litoral. La începutul zilei şi în a doua parte a nopţii, pe arii restrânse se va semnala ceaţă, cu o probabilitate mai mare pe văi şi în depresiuni. Presiunea atmosferică va avea uşoare variaţii (va fi în creştere în prima parte a zilei, apoi va începe sã scadă).

Pe acelaşi subiect

Vremea 15 septembrie

Vremea 15 septembrie în Capitală 

La noapte, cerul va fi variabil, cu unele înnorări la începutul intervalului, însã probabilitatea de ploaie va fi redusă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 12...15 grade.

Vremea se va menţine caldă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza şi seara când vor fi condiţii pentru averse slabe şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 27...28 de grade, iar cea minimă de 13...15 grade. Presiunea atmosferică va avea unele variaţii, fiind în creştere uşoară în prima parte a zilei, apoi va scădea.

Vremea 15 septembrie

Vremea 15 septembrie la munte

Valorile termice se vor menţine peste cele specifice perioadei în majoritatea masivelor. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza şi seara, când se vor semnala averse şi trecător descărcări electrice, local în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură şi cu totul izolat în restul zonei montane. Vântul va sufla slab şi moderat. Dimineaţa şi noaptea, pe văi şi în depresiuni, se va semnala ceaţă.

Vremea 15 septembrie

Vremea 15 septembrie pe litoral

Vremea va fi caldã. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare ziua când, izolat vor fi condiţii pentru averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat cu uşoare intensificări pe coastă. Temperaturile maxime se vor situa între 22 şi 25 de grade, iar cele minime între 16 şi 19 grade. Temperatura apei mării va fi de 19...21 de grade.

Vremea 15 septembrie

Monica Palade Like

Cu o experienţă în presă de peste 20 de ani, s-a alăturat echipei observatornews.ro în luna ianuarie 2021.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Vremea » Vremea 15 septembrie. Temperaturile rămân la nivelul unei zile de vară. Ploile revin spre seară