Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Dan Răican vrea să ajute 30 de pacienţi cu Parkinson din Iaşi. Fostul maior în rezervă luptă cu boala din 2006: "Am stat sute de zile în spital"

Să fii învingător înseamnă uneori să nu renunţi la luptă, oricât de greu ţi-ar fi. Aşa e Dan Răican, maior în rezervă, care din 2006 luptă cu boala Parkinson, dar luptă şi pentru comunitatea pacienţilor ca el.

de Redactia Observator

la 19.12.2021 , 14:27

Când diagnosticul l-a pus la pământ, el s-a ridicat, a reînvăţat să vorbească şi să meargă. Apoi a înfiinţat Asociaţia Antiparkinson în Deva, un proiect recunoscut la nivel internaţional prin zeci de premii. De sărbători, Dan Răican vrea să ajute 30 de pacienţi cu Parkinson din Iaşi. 

"Sunt Răican Dan Stoian. M-am născut în Deva, iar în anul 2006 m-am îmbolnăvit de Parkinson. Boala a avansat, am luat mii de medicamente, am stat sute de zile în spital". 

Aşa îşi începe povestea de fiecare dată. De aproape două decenii, îndură un chin pentru care nu există leac, ci doar lupte uneori câştigate, alteori nu. Pe toate, Dan Răican le-a aşternut pe hârtie, în mai multe cărţi despre Boala Parkinson. A fost modul lui de a trasmite un mesaj spre fiecare pacient din România. Că nimeni nu trebuie să fie singur în această luptă. 

Vezi și

În România sunt peste 70 de mii de bolnavi de Parkinson

Pe acelaşi subiect

Pentru ei sunt prea puţine soluţii. Dan Răican avea puţin peste 40 de ani când a fost diagnosticat. A trecut printr-o operaţie complicată şi prin tratamente grele, dar n-a vrut să se lase învins. Din dorinţa de a face şi de-a se face bine, a înfiinţat Asociaţia Antiparkinson, pe care şi astăzi o conduce. Şi prin care ajută mii de pacienţi, prin conferinţe, ore de recuperare şi suport moral. O muncă recunoscută internaţional, prin zeci de premii. 

Reporter: Ce credeţi dumneavoastră că ar trebui să reţină oamenii din povestea pe care o aveţi. 

Răican Dan Stoian: Că există posibilitatea de a învinge Parkinsonul. 

El a învins şi prejudecăţile celorlalţi. Neînţeles de multe ori, a refuzat să se izoleze, şi-a preferat să scoată la lumină tot ce înseamnă să fii pacient cu Parkinson în România.  

Reporter: Ce v-a dat puterea să mergeţi mai departe în toată această poveste?

Răican Dan Stoian: Mama mea zicea că a fost un destin pentru mine. Am reuşit să merg înainte şi...

Reporter: Şi să învingeţi. 

Ca de fiecare dată în ultimii 15 ani, Dan Răican vrea să spună Ajut Eu. De data aceasta, pentru 30 de pacienţi cu Parkinson din Iaşi, cărora încearcă să le facă sărbătorile mai bune. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Ajut Eu » Dan Răican vrea să ajute 30 de pacienţi cu Parkinson din Iaşi. Fostul maior în rezervă luptă cu boala din 2006: "Am stat sute de zile în spital"