Video Afacerea unei românce a salvat un sat din Tulcea. A pornit cu 3 angajaţi, azi are 250: "Oamenii nu sunt cifre într-o fabrică, sunt sufletul locului"

"Dacă nu ai viziune, nici nu ai cum să fii lider. Trebuie construite proiecte de ţară. Trebuie să fii un bun vizionar, să iei pulsul, să poţi avea şedinţe cu toate domeniile, prin ministerele respective. Să ştii ce se întâmplă în ţară. Asta înseamnă un lider. Să ai nişte strategii şi viziuni şi să le duci la bun sfârşit prin, bineînţeles, echipele pe care le ai", spune Paula Vals.

Dacă vrei să ştii cum ar trebui să fie un lider, întreabă un lider. În cazul nostru, Paula Vals. Probabil că numele ei nu vă spune nimic dacă locuiţi în Oradea sau în Iaşi. Dar cine e din zona Tulcea sigur a dat acum televizorul mai tare.

"Indiferent câte obstacole ai, ajungi să dai faliment, te ridici, pleci mai departe... Aşa s-a întâmplat şi cu această poveste", spune Paula Vals, antreprenor.

Vezi și

E povestea unui om care a plecat din comuna Greci, judeţul Tulcea, şi tot acolo s-a întors, acum 20 de ani, atunci când a decis să îşi deschidă propria afacere – o patiserie. Paula Vals avea atunci doar 22 de ani şi un vis: să facă din reţetele tradiţionale de plăcinte dobrogene un brand naţional.

"Forţă de muncă exista, pentru că încă nu apucase să plece. Chiar dacă ei nu aveau pregătire în domeniu, am făcut specializări cu ei, am făcut cursuri, i-am perfecţionat şi asta ne-a ajutat", povesteşte Paula Vals, antreprenor.

Asta a ajutat, de fapt, pe toată lumea

Şi afacerea, dar şi comunitatea din Greci – una din zonele defavorizate ale României. O mână de oameni care, ca peste tot în ţară, în acei ani, ori îşi pregăteau dosarele de şomaj, ori bagajele de plecare în altă ţară.

"Nu te mai primeşte că eşti bătrână. Mă zic, fac o cerere, nu dau în cap. Fac o cerere, mă primeşte, bine, nu mă primeşte, bine", spune Musulina Soare, angajată.

Această doamnă avea aproape 60 de ani când a bătut la porţile fabricii. Pentru ea, a fost ca un colac de salvare. Pentru cei mai tineri, n-a fost de-ajuns. Au plecat în străinătate. Inclusiv copiii ei.

Musulina Soare, angajată: Să vezi nepoţeii că nu ştie bine româneşte, şi să vorbeşti prin semne câte-un cuvânt... e foarte greu. Foarte greu.

Reporter: Şi când vă e dor, ce faceţi?

Musulina Soare, angajată: Vorbim la telefon. Ne jucăm prin telefon cu copiii, mâncăm odată în acelaşi timp, noi aici, ei acolo. E bine când vin, dar e foarte greu când pleacă. Foarte greu. Foarte greu. După ce au plecat, îi pun la microbuz la Brăila până acasă, numai plâng. Soţul oftează şi eu plâng. Foarte greu. 

Firma care avea iniţial 3 angajaţi, dintre care unul era patroana, acum numără 250 de oameni care au găsit aici nu doar un loc de muncă. Ci o viaţă mai bună, la ei acasă.

"Nu ştiu ce aş fi făcut dacă nu era fabrica aici. Eu am mai lucrat şi-n alte domenii până să mă fac brutar".

"Suntem ca o familie. Ne înţelegem cu colegii, stăm la o masă", spun angajaţii. 

"Această fabrică, această comunitate, am considerat-o ca un proiect social. Adică, pe lângă faptul că da, sunt angajaţi, dar în primul rând sunt oameni", mărturiseşte Paula Vals, antreprenor.

Pe unii i-a trimis la specializare, pe alţii, la medic. Pentru unii a fost umăr pe care să poată plânge, pentru alţii, un sprijin important, la început de drum.

"Viitorul meu ar fi tot în această fabrică, nu aş vrea să plec de aici. M-am acomodat, îmi place foarte mult şi mai rămân aici", spune un angajat.

Mica patiserie a ajuns cunoscută în toată Europa

Are şi de ce. Mica afacere pornită într-o patiserie din satul Greci, de la poalele munţilor Măcin, e cunoscută acum în toată ţara şi în toată Europa. Produsele lor se exportă în Spania şi Italia, ca să mai îndulcească românilor de acolo dorul de casă. În plus, datorită lor, plăcinta dobrogeană a primit atestat european. Aceasta nu e doar povestea de succes a unui business românesc, ci şi dovada că un lider cu viziune şi curaj poate schimba radical soarta unei comunităţi. Chiar şi atunci când vremurile sunt dificile.

Reporter: Dacă ar fi mâine alegerile, în cine mai aveţi încredere?

Localnică: Nu mai am nici în mine. Nu ştiu.

Reporter: Ce preşedinte vedeţi să aibă Ţara Românească?

Localnică: Mai bine mă pune pe mine.

"Speranţa e cam nasoală, speranţa a murit. Preşedintele... preşedintele trage pe turta lui ca şi primarul. Şi eu dacă aş fi, tot aşa aş face. Şi dumneata la fel. Oricine ar fi, îşi face interesul lui. Şi după aia, ce rămâne, hai să dăm şi la ăştia".

"Din toţi care au fost şi sunt, după părerea mea, niciunul nu-i ca lumea. Noi rămânem aşa, să ne mâncăm unii pe alţii, să ne duşmănim, să ne înşelăm unii pe alţii... ca să putem să supravieţuim", spun oamenii.

"Ce exact ne mai leagă? Ce mă aduce alături de toţi ceilalţi oameni versus, nu ştiu, oameni care sunt peste graniţă sau de absolut oriunde? Doar accidentul că m-am născut aici nu ajunge ca să faci un popor", explică Radu Umbreş, antropolog.

"Sper să se aşeze lucrurile, sper să avem o stabilitate în ţară şi să ştim că trebuie să muncim", spune Paula Vals, antreprenor.

Înapoi la Homepage

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰