Video 13 basarabeni, surprinşi în Iaşi în timp ce sunau cetăţeni moldoveni pentru a-i face să voteze cu Igor Dodon
Alegeri cruciale la Chişinău, pe 28 septembrie, când Moldova alege între est şi vest. Nicuşor Dan atrage atenţia că Rusia vrea să influenţeze prin orice mijloace parcursul democratic peste Prut. Şi Maia Sandu vine cu un avertisment extrem de important: Moscova a pregătit milioane de euro ca să cumpere alegătorii din diaspora.
Întreg parcursul european al Moldovei depinde de acest vot, spune preşedintele Nicuşor Dan. "Este o dispută între est şi vest, între parcursul pro-accidental şi o apropiere mare de Rusia. Avem o influență nelegitimă a Federației Ruse. Cine face efortul ăsta electoral nu o face de dragul ideologiei, a unor principii, ci o face pentru a influența viitorul acestei țări", a declarat Nicuşor Dan, preşedintele României. Ruşii vizează mai ales diaspora moldovenească, prin cumpărare de voturi, spune într-un interviu pentru financial times preşedinta Maia Sandu. La Chişinău, autorităţile au reţinut 10 persoane pentru coruperea alegătorilor, finanţare ilegală a partidelor politice şi spălare de bani. Mai mult, procurorii anticorupţie de peste Prut au confiscat un milion de euro în bancnote moldoveneşti, bani care urmau să fie împărţiţi cetăţenilor.
În România trăiesc circa 150.000 de moldoveni
"Am avut o experiență a alegerilor prezidențiale și a referendumului care au fost în 2024 și aici avem dovedită influența rusă. Rețele de oameni cu bani s-au dus și au au cumpărat. Se estimează între 80.000 și 100.000 de voturi pentru în direcția rusă", a declarat Nicuşor Dan, preşedintele României. Între timp, în Iaşi au fost suprinşi 13 cetățeni basarabeni pro-ruși care ar fi sunat mai mulţi cetățeni din Republica Moldova pentru a-i îndemna să voteze partidul lui Igor Dodon. Poliţiştii români urmează să facă schimb de informaţii cu autorităţile de peste Prut şi să dispună măsuri. În România, trăiesc circa 150.000 de moldoveni, iar comunitatea priveşte cu inima strânsă ce se întâmplă acasă. Codrina este de trei ani la Bucureşti şi simte că e momentul ca tinerii să decidă viitorul Moldovei. "Pentru mine este important să știu și să confirm cu toată lumea că noi vrem în Uniunea Europeană și știm că e locul cel mai potrivit pentru Republica Moldova", a declarat Codrina Pietraru, studentă la Ştiinţe Politice.
Cel mai recent sondaj arată că pe primul loc la intenţia de vot este partidul format de preşedinta Maia Sandu. Partidul Acţiune şi Solidaritate ar atrage aproape 39% din voturi, iar pe locul al doilea se situează blocul patriotic al socialiştilor şi comuniştilor, cotat cu 27%. Conform unui sondaj AVANGARDE, preşedinta Republicii Moldova se bucură de încredere ridicată în rândul românilor. Maia Sandu este la egalitate cu Donald Trump, într-un sondaj despre liderii şi instituţiile în care românii au încredere. Președintele Franţei, Emmanuel Macron și șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, sunt pe locurile următoare, în ciuda campaniilor de dezinformare care îi vizează în online. La polul opus, Vladimir Putin este personajul politic cu cea mai puţină încredere. În rândul românilor există temeri că Rusia ne-ar putea ataca în contextul actual al războiului din Ucraina. Uniunea Europeană şi NATO sunt instituţiile cele mai puternice atunci când vine vorba despre garantarea securităţii. Iar la capitolul cel mai bun prieten al României, Republica Moldova este pe primul loc, apoi Franţa şi Statele Unite.
"Românii se aşteaptă ca Republica Moldova să revină la patria mamă. Este o noutate acest lucru, până acum, românii spuneau că nu au asemenea aşteptări poate şi din motive de solidaritate cu problemele cu care se confruntă Republica Moldova", a declarat Marius Pieleanu, sociolog. "Înainte spre Europa sau înapoi spre Rusia", alegerile din Moldova se văd pe larg la Observator.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰