Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Alegerile de pe 9 iunie. Românii vor primi la urnă cinci buletine de vot

Începe, oficial, campania electorală, dar pare că deja se termină.  După săptămâni întregi în care au afişat bannere uriaşe şi au întins corturile, candidaţii le strâng înainte de 10 mai, prima zi oficială de campanie pentru alegerile locale şi pentru Parlamentul European. Iată noile reguli după care vor juca toţi candidaţii în luna următoare. 

de Redactia Observator

la 09.05.2024 , 20:13

Cu doar câteva ore înainte de startul campaniei, în Capitală şi în marile oraşe pare că deja s-a terminat. Muncitorii au demontat panourile si corturile cu mesaje politice de pe marile bulevarde. Legea obligă partidele să dea jos toate materialele de promovare instalate în perioada de pre-campanie. 

Comasarea alegerilor, decizie luată de PSD şi PNL după negocieri complicate, ar putea bulversa alegătorii.

"Românii care vor merge la urne vor primi nu mai puțîn de 5 buletine de vot. Unul pentru Parlamentul European şi alte 4 pentru alegerile locale. Pe 9 iunie ne vom alege primarii, șefii de Consilii Județene, aleșii din Consiliile Locale plus aleşii din Consiliul Județean. În Capitală, pe lângă edilii de sector şi consiliile locale vom alege Primarul General şi membrii Consiliului General.  La ieșirea din cabina de vot vom avea 5 urne separate: una pentru Parlamentul European și patru urne separate pentru alegerile locale. Așa că ar trebui să verificăm fiecare buletin, cu mare atenție, înainte de a-l introduce în urna de vot", transmite Marius Gîrlaşiu, reporter Observator.

Vezi și

Analiştii politici spun că alegerile într-un singur tur avantajează marile partide şi primarii aflaţi în funcţie.

Pe acelaşi subiect

Cristian Pîrvulescu: Majoritatea primarilor din orașe mici și din comune sunt realeși datorită sistemului electoral. Ordinea va fi aceasta, mai mult decât sigur. PSD va avea cel mai mare număr de primari, urmat de PNL și apoi la mare distanță de UDMR, iar celalte partide vor avea un număr foarte mic de primari.

În goana după bani pentru campania electorală, partidele apelează mai nou la Gigi Becali. Patronul FCSB a finantat campania PSD cu o jumătate de milion de euro. Liderii AUR au venit şi ei la milionarul din Pipera.

Gigi Becali, finanţator FC FCSB: Dacă venea mai devreme împrumutăm partidul cu 500 de mii cum am împrumutat PSD-ul. PSD-ul pe urmă îți da banii. Acuma împrumutăm AUR-ul 500 de mii, dar acuma nu se poate.

Banii sunt, de fapt, un împrumut returnat imediat după alegeri din fondurile primite de la Autoritatea Electorală Permanentă. Românii nu îndrăznesc să aibă pretenţii mprea mari de la politicienii care le cer votul.

Localnic: Să o lase mai moale cu atacurile la persoană. Avem pretenția de la viitorii aleși să fie puțin mai eleganți in exprimare

Localnic: An de an același lucru... promisiuni, neîmpliniri. Nu am nicio așteptare

Noile reguli din campanie merg pe varianta minimalistă

Partidele si candidaţii îsi pot face reclamă doar în locuri special amenajate, adică panouri pentru afisaj electoral instalate de Primării. Afişele folosite de partide vor fi de dimensiuni reduse. Fiecare competitor va avea dreptul la doar două afise electorale.

Localnic: Cel de sus trebuie să fie exemplu. De la el pornește, dacă el este drept vor fi și ceilalți, dacă el este strâmb - vor fi și cei de jos

În perioada de campanie, partidele nu pot finanţa spectacole, serbări câmpeneşti sau focuri de artificii pentru a atrage alegători. Mită electorală este și ea interzisă. Deşi a devenit o tradiție, găleata de plastic, mălaiul, făina şi uleiul folosite pentru a unge bunăvoinţa electoratului devin istorie. Partidele nu le pot oferi alegătorilor nici pixuri, brichete, căni, calendare bisericeşti sau articole vestimentare. Şi ţigările și băuturile alcoolice sunt pe listă. 

Vor fi interzise şi masinile inscripționate cu sloganuri de campanie sau cu imaginea candidaților. Legea interzice si folosirea vehiculelor care difuzează materiale audio pentru propagandă politică. Ziua Europei este celebrată tot azi, cu fix o lună înainte de alegeri. Scrutinul din 9 iunie va defini direcţia Uniunii Europene până în anul 2029. 

România va trimite 33 de aleși în Parlamentul European. Tara noastră se află pe locul 6 în ceea ce priveşte locurile rezervate în legislativul european. În total, vor fi alesi 720 de europarlamentari. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Alegeri locale 2024 » Alegerile de pe 9 iunie. Românii vor primi la urnă cinci buletine de vot