Ciolacu şi Firea, prima şedinţă de campanie. Au plecat împreună de la sediul PSD cu aceeaşi maşină
PSD şi PNL nu mai dansează în doi pentru Capitală. Înţelerea s-a rupt după o şedinţă maraton de 16 ore. Medicul Cătălin Cîrstoiu a fost retras oficial din cursa pentru Primăria Capitalei, iar în locul lui vin doi candidaţi separaţi: Sebastian Burduja din partea liberarilor şi Gabriela Firea de la PSD. Ciolacu spune că săptămâna viitoare va fi validată candidatura Gabrielei Firea
Alegeri locale 2024. PSD va valida săptămâna viitoare în forurile statutare candidatura Gabrielei Firea la Primăria Capitalei, a declarat marţi liderul partidului, premierul Marcel Ciolacu.
Ciolacu spune că săptămâna viitoare va fi validată candidatura Gabrielei Firea
"Cred că e o procedură simplă, săptămâna viitoare, o să facem în online, până la depunerea candidaturii", a spus Ciolacu, la sediul central al PSD, potrivit Agerpres.
Ciolacu şi Firea au avut o primă şedinţă de campanie după ce s-a decis ca aceasta să fie candidatul partidului pentru Primăria Bucureştiului.
- Prima reacţie a lui Cîrstoiu, după ce a fost retras de coaliţie: Nu am luat decizia de a face un pas înapoi, un...
- "Vindec Bucureştiul, oraşul bolnav" şi "ai sindromul Stockholm". Replicile şedinţei în care PSD şi PNL au...
- Operaţia a reuşit, candidatul s-a împărţit. Marius Gîrlaşiu, despre cum a apelat Coaliţia la "instinctul primar"
- Ciolacu, după ce l-a înlocuit pe Cîrstoiu cu Firea: "Dansul în doi s-a terminat. De astăzi, bucureştenii chiar...
- Klaus Iohannis, după ce PSD-PNL a renunţat la Cîrstoiu: Nu este un mare succes al Coaliţiei. Nu am fost consultat
- PSD-PNL renunţă la candidatul unic pentru Capitală. Piedone acuză un blat politic, Nicuşor Dan răspunde ironic,...
Ei au refuzat să răspundă altor întrebări. Gabriela Firea a precizat că va fi prezentă, alături de preşedintele partidului, la lansarea candidaturii lui Rareş Hopincă la funcţia de primar al Sectorului 2 din partea alianţei PSD - PNL, iar acolo vor răspunde la întrebări. Gabriela Firea şi Marcel Ciolacu au plecat împreună de la sediul central al PSD, cu aceeaşi maşină.
Marcel Ciolacu: Sunt ferm convins că, pe data de 9 iunie, Gabriela Firea va fi din nou primarul general al Capitalei
Liderul social-democraţilor a declarat că este ferm convins că Gabriela Firea va fi din nou aleasă la şefia Primăriei Capitalei. El a explicat retragerea lui Cătălin Cîrstoiu din postura de candidat comun al PSD şi PNL la Primăria Municipiului Bucureşti prin faptul că era inadmisibil ca cele două mari partide din România să nu fie jucători, ci să fie arbitrii care să arbitreze cine câştigă între Nicuşor Dan şi Cristian Popescu Piedone.
"Ce pot să vă spun foarte clar că era de-a dreptul ridicol ca cele două mari partide din România să nu fie jucători, ci să fie arbitrii, atât PSD, cât şi PNL, şi noi să fi arbitrat cine câştigă – domnul Nicuşor Dan sau domnul Piedone. Este inadmisibil aşa ceva, atât pentru PSD, cât şi pentru PNL şi cred că aseară am luat decizia corectă ca cei doi preşedinţi de organizaţii, respectiv doamna Firea şi domnul Burduja să fie candidatul PSD, doamna Firea şi domnul Burduja să fie candidatul PNL", a afirmat Marcel Ciolacu, în conferinţa de presă.
El a mai spus că este ferm convins că Gabriela Firea va fi din nou la şefia Primăriei Municipiului Bucureşti. "Cu toate regretele pe care le am, deoarece suntem într-o coaliţie şi într-o alianţă electorală, sunt ferm convins că pe data de 9 iunie doamna Firea va fi din nou primarul general al Capitalei".
Liderul PSD a mai precizat că se va implica direct în strângerea de semnături pentru candidatura Gabrielei Firea, în Capitală. "Eu o să mă implic direct, dacă doamna Firea o să îmi permită, şi cu echipa dânsei de campanie, o să particip direct la strângerea de semnături în Bucureşti", a adăugat Ciolacu.
Cătălin Cîrstoiu a avut, marţi pe Facebook, prima reacţie după ce PSD şi PNL au renunţat la candidatura sa la Primăria Capitalei. El a precizat că nu a luat decizia de face un pas înapoi "pentru că un medic nu abandonează niciodată" şi că, "în fond, decizia politică trebuie să revină liderilor politici". "Mi-aş dori ca toţi politicienii care sunt acuzaţi de presă să explice public, dacă sunt vinovaţi sau nu, aşa cum am făcut eu. Eu afirm încă o dată: nu sunt incompatibi", a mai spus el.
Firea: Suntem soluţia corectă, soluţia bună
Gabriela Firea a declarat că va candida pentru şefia PMB cu un gând optimist şi speră că bucureştenii vor vota pentru un oraş fără şobolani, fără gropi, fără parcuri neîngrijite şi pentru un municipiu în care să le facă plăcere să îşi ducă traiul.
"Am fost şi sunt motivată să muncesc. Acum avem o şansă în plus, dată fiind relaţia foarte bună pe care o vom avea, ca primari, cu Guvernul României, prin persoana domnului prim-ministru Marcel Ciolacu. Şi sunt convinsă că toţi membrii şi simpatizanţii noştri se vor mobiliza în această perioadă, nu doar pentru a strânge un nou rând de semnături, de această dată pentru candidatura mea şi a colegilor din Consiliul General, ci pentru a încerca să le explicăm bucureştenilor că, deşi timpul e foarte scurt, votul trebuie să fie unul util - un vot pentru curăţenia Capitalei, pentru un Bucureşti fără gropi, fără şobolani, fără parcuri neîngrijite, un Bucureşti în care să ne facă din nou plăcere să trăim, să muncim, nu doar să locuim", a explicat Gabriela Firea, marţi la evenimentul de lansare a candidaturii lui Rareş Hopincă.
Liderul PSD Bucureşti a adăugat că intră în competiţia pentru şefia Primăriei Capitalei, cu gândul de a îi convinge pe bucureşteni că echipa social-democrată este soluţia corectă pentru oraş.
"Cu siguranţă intru (în competiţie pentru şefia PMB - n.r.) cu gândul de a-i convinge pe bucureşteni că suntem soluţia corectă, soluţia bună, echipa social-democrată din Bucureşti, cu sprjinul Guvernului, cu sprijinul domnului prim-ministru, în echipă cu primarii de la sectoare. Sunt absolut convinsă că împreună vom schimba faţa Capitalei. Ceea ce se întâmplă acum nu este o normalitate, nu se mai lucrează pe niciun şantier al Capitalei, toate obiectivele de infrastructură sunt închise. Bani au fost, fonduri au fost duble faţă de mandatul meu, dar banii au rămas nefolosiţi. Cred că cetăţenii au nevoie de primari care să facă rost de finanţare şi să aibă proiecte", a mai spus Firea.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰