Prima reacţie a lui Cîrstoiu, după ce a fost retras de coaliţie: Nu am luat decizia de a face un pas înapoi, un medic nu abandonează niciodată
Cătălin Cîrstoiu a avut marţi, pe Facebook, prima reacţie după ce PSD şi PNL au renunţat la candidatura sa la Primăria Capitalei, precizând că nu a luat decizia de face un pas înapoi ”pentru că un medic nu abandonează niciodată” şi că, ”în fond, decizia politică trebuie să revină liderilor politici”.
Cătălin Cîrstoiu spune că în ultima lună a muncit pentru un proiect matur de administrare a capitalei, împreună cu echipa sa de zi cu zi. De asemenea, medicul a mai adăugat că "toți politicienii care sunt acuzați de presă să explice public, dacă sunt vinovați sau nu”.
"În ultima lună am muncit pentru un proiect matur de administrare a capitalei. Împreună cu echipa mea de zi cu zi. Am vrut să îmi pun la dispoziția oamenilor calitățile manageriale pe care le am.
Am crezut că este posibil să mă implic din exteriorul politicii și să încerc să schimb lucrurile.
Am fost supus unor atacuri care au ca miză multiplele probleme nerezolvate ale sistemului medical, din care fac și eu parte. Poate este momentul pentru o discuție aprofundată despre aceste probleme.
- "Vindec Bucureştiul, oraşul bolnav" şi "ai sindromul Stockholm". Replicile şedinţei în care PSD şi PNL au...
- Ciolacu, după ce l-a înlocuit pe Cîrstoiu cu Firea: "Dansul în doi s-a terminat. De astăzi, bucureştenii chiar...
- PSD-PNL renunţă la candidatul unic pentru Capitală. Piedone acuză un blat politic, Nicuşor Dan răspunde ironic,...
Medicii salvează vieți, oriunde lucrează. Nu am luat decizia de face un pas înapoi pentru că un medic nu abandonează niciodată. În fond, decizia politică trebuie să revină liderilor politici. Ei au puterea de a face ceva sau nu pentru București.
Mi-aș dori ca toți politicienii care sunt acuzați de presă să explice public, dacă sunt vinovați sau nu, așa cum am făcut eu. Eu afirm încă o dată: nu sunt incompatibil. Pacienții își aleg unde se tratează. Nu eu. Am o carieră în spate, am mii de oameni făcuți bine. Tratați. Eu le mulțumesc Bucureștenilor care mă apreciază".
PSD şi PNL au decis să candideze separat la Primăria Capitalei, renunţând astfel la candidatura lui Cătălin Cîrstoiu după 14 ore de negocieri şi după ce Cîrsoiu s-a aflat luni timp de peste cinci ore la Palatul Victoria, pentru discuţii. Ca urmare a acestei decizii, Gabriela Firea şi Sebastian Burduja revin în poziţiile de candidaţi pentru Primăria Generală, cei doi anunţându-şi, anterior desemnării lui Cîrstoiu, intenţia de a candida.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰