Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ciolacu acuză existența unor ferme de troli în sprijinul lui Mircea Geoană: "Statul să spună dacă e legal"

Premierul Marcel Ciolacu susţine că într-o clădire există "foarte multe servere care să îl ajute pe Mircea Geoană", iar statul trebuie să spună dacă e legal. El a mai precizat că a transmis informațiile „celor care se ocupă”.  

de Redactia Observator

la 30.10.2024 , 13:30

Marcel Ciolacu acuză existența unor ferme de troli în sprijinul lui Mircea Geoană Marcel Ciolacu acuză existența unor ferme de troli în sprijinul lui Mircea Geoană - Hepta

„Sunt ferme de troli. Statul să spună dacă e legal. AEP să se sesizeze. Am auzit și eu și am transmis celor care se ocupă în dimineața asta”, afirmă Ciolacu. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a declarat că nu cunoaşte subiectul dar că se va informa. 

Preşedintele AEP, Toni Greblă spune că nu a primit nicio solicitare oficială cu privire la activitatea unei ferme de troli, el arătând că AEP are atribuţii în privinţa cheltuielilor efectuate în campania electorală de către competitorii politici. 

”Nu am primit nicio solicitare oficială cu privire la activitatea unei ferme de boţi sau ceva similar, am văzut ceea ce se discută în spaţiul public în ultimele ore. AEP are atribuţii în cee ace priveşte desfşurarea campaniei electorale, în cazul de faţă, eventual în privinţa cheltuielilor efectuate de competitorii politici pentru a-şi promova în variate forme programul politic”, a spus Toni Greblă.

Articolul continuă după reclamă

Preşedintele AEP anunţă că a luat legătura deja cu alte instituţii care sunt implicate şi ele în combaterea unor asemenea practici. ”Aşteptăm mai multe informaţii cu privire la ceea ce şi unde se pot întâmpla astfel de lucruri şi vom verifica, în ceea ce priveşte AEP, în special cheltuielile făcute de competorii politici.

Pe acelaşi subiect

Pentru a verifica activitatea pe care competitorii politici o desfăşoară în campaniile electoral există o competiţie partajată, mă refer în primul rând la birourile electorale, pe diverse trepte de ierarhizare a acestora, de asemenea, activităţi similare poate să desfăşoare Ministerul de Interne, Autoritatea pentru Digitalizarea României, servicii specializate ale SRI, dacă există suspiciuni că acestea afectează siguranţa naţională”, a explicat el.

Acuzaţiile Elenei Lasconi

Întrebat despre acuzația Elenei Lasconi cu privire la o întâlnire „cu o persoană extrem de dubioasă”, Mircea Geoană a răspuns că „se vede că Elena Lasconi îl are pe Petrov consilier, mai nou. Sună prea mult a stilul lui...”, a mai spus candidatul independent în cursa pentru Cotroceni.

Ulterior, la întrebarea înregistrată a contracandidatului Elena Lasconi, „De ce v-ați întâlnit recent cu Tal Hanan, cunoscut și sub numele de Jorje? Pentru cei care nu știu cine este Tal Hanan, este un individ care coordonează o echipă foarte mare de hackeri, ferme de troli, de dezinformare, un individ care a manipulat alegerile din peste 30 de țări din lume”, Geoană a răspuns „Zău că mi-era simpatică doamna Lasconi într-o vreme”.

Reacţia lui Geoană

El a continuat spunând că „armata de furnicuțe s-a apucat să caute diviziile de hackeri”, adăugând că nu știe cine este „domnul acesta”. „Să arate întâlnirea mea cu Jorje... cum? Tal Hanan?”. Geoană a mai adăugat că „cine o sfătuiește” pe Lasconi „o sfătuiește greșit și-i dă și informații proaste”.

Imediat după declarațiile lui Mircea Geonă, Elena Lasconi a scris pe Facebook: „Omul cu care Mircea Geoană susține că nu s-a întâlnit este Tal Hanan, alias Jorge, deconspirat în urma unei investigații jurnalistice internaționale ca fiind în spatele unor operațiuni de manipulare a alegerilor în zeci de state din lume, prin intermediul fake news, a fermelor de troli și operațiuni în social media menite să decredibilizeze candidați”, adăugând că Tal Hanan este israelian, fost membru al forțelor speciale israeliene.

Potrivit Elenei Lasconi, „una dintre fotografii îl arată pe Tal Hanan în fața sediului Institutului Aspen din București, la care Mircea Geoană este președinte fondator. O altă fotografie probează că Mircea Geoană este prezent în același loc, împreună cu apropiata sa, deputat PSD. A treia fotografie este o captură din Google Street View din fața Institutului Aspen. Acestea sunt faptele, datele, informațiile. Explicațiile sunt la Mircea Geoană!”.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Alegeri prezidenţiale 2024 » Ciolacu acuză existența unor ferme de troli în sprijinul lui Mircea Geoană: "Statul să spună dacă e legal"