Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Elena Lasconi exclude varianta retragerii din cursa prezidenţială: "Nu, niciodată! Niciodată nu voi îngenunchea. Nu mă las"

Elena Lasconi, care candidează la preşedinţie, a fost întrebată, într-o emisiune televizată, dacă ia în calcul o retragere din cursa prezidenţială pentru a oferi susţinerea candidatului PNL, Nicolae Ciucă. Preşedintele USR spune că exclude o astfel de variantă.

de Redactia Observator

la 16.11.2024 , 13:10

Elena Lasconi exclude varianta retragerii din cursa prezidenţială: "Nu, niciodată! Niciodată nu voi îngenunchea. Nu mă las" Elena Lasconi exclude varianta retragerii din cursa prezidenţială: "Nu, niciodată! Niciodată nu voi îngenunchea. Nu mă las" - Profimedia

"Acum, când văd cât putregai există în jurul acestor candidaţi, când ştiu foarte clar că România este într-un pericol, că trăim practic un război hibrid în care influenţa Rusiei este prezentă în aceste alegeri? Nu, niciodată! Niciodată nu voi îngenunchea şi niciodată nu mă voi retrage. România are nevoie acum de un om cinstit, de un om de bună credinţă, de un partener cu adevărat pentru Statele Unite, un partener pentru Uniunea Europeană, pentru Europa. Acum noi ne jucăm cu asta? Este absolut incredibil să-mi treacă prin cap, nici măcar nu-mi trece prin cap. Da, e o campanie grea, da, e extenuant, dar nu mă las", a afirmat Elena Lasconi, care consideră că PNL face "presiuni" asupra sa pentru a se retrage, inclusiv în emisiuni televizate

Elena Lasconi susţine că "liberalii sunt disperaţi, pentru că în toate sondajele sunt pe locul 5". 

"Dau publicităţii tot felul de sondaje fake. Este exact aceeaşi modalitate de lucru de la locale, prin care vă aduceţi aminte că PNL l-a pus pe domnul Burduja că va câştiga Primăria Capitalei. Exact acelaşi lucru", susţine Lasconi, potrivit News.ro. Ea spune că actuala conducere a PNL nu este serioasă şi "nu ai cum să vorbeşti cu ea".

Articolul continuă după reclamă

Lasconi susţine că nu ia în calcul să se retragă din cursă. "Niciodată nu voi îngenunchea şi niciodată nu mă voi retrage", a spus candidatul USR.

Pe acelaşi subiect

Sondaj INSCOP alegeri prezidenţiale: Ciolacu - 25,3%, Simion - 19,1%, Lasconi - 14,3%, Geoană - 13,3%, Ciucă - 9,1%

Marcel Ciolacu (PSD) conduce în clasamentul intenţiei de vot pentru turul I al alegerilor prezidenţiale, cu 25,3%, urmat de George Simion (AUR), cu 19,1%, relevă un sondaj INSCOP Research, realizat la comanda cotidianului "Libertatea" în perioada 7-12 noiembrie 2024. Potrivit sursei citate, pe locurile următoare figurează Elena Lasconi (USR), 14,3%, Mircea Geoană (independent), 13,3%, urmat de Nicolae Ciucă (PNL), 9,1%.

"Raportat la cei care şi-au exprimat preferinţa pentru un candidat din listă, indiferent dacă declară că vin sau nu vin sigur la vot (74,6% din total eşantion) 25,3% dintre alegători ar vota pentru Marcel Ciolacu (PSD), 19,1% pentru George Simion (AUR), 14,3% pentru Elena Lasconi (USR), 13,3% pentru Mircea Geoană (independent), 9,1% pentru Nicolae Ciucă (PNL). Pentru Călin Georgescu (independent) ar opta 5,4% dintre alegători, pentru Cristian Diaconescu (independent) 4,6%, pentru Kelemen Hunor (UDMR) - 4,1%, pentru Cristian Terheş (PNCR) - 2,1%, pentru Ludovic Orban (PMP şi FD) - 1%. Ana Birchall (independent) ar obţine 0,8%, Alexandra Păcuraru (ADN) - 0,6%. 0,3% dintre respondenţi indică alt candidat", precizează comunicatul INSCOP Research, potrivit Agerpres. Conform aceleiaşi surse, raportat la cei care şi-au exprimat preferinţa pentru un candidat din listă şi declară că vin sigur la vot (56,4% din total eşantion), 24,8% dintre alegători ar vota pentru Marcel Ciolacu (PSD), 21,3% pentru George Simion (AUR), 14,3% pentru Elena Lasconi (USR), 12,2% pentru Mircea Geoană (independent), 8,8% pentru Nicolae Ciucă (PNL). Pentru Călin Georgescu (independent) ar opta 5,5% dintre alegători, pentru Cristian Diaconescu (independent) ar opta 4,5%, pentru Kelemen Hunor (UDMR) - 4,3%. Pentru Cristian Terheş (PNCR) ar vota 2% dintre alegători, pentru Ludovic Orban (PMP şi FD) ar vota 0,7%. Ana Birchall (independent) ar obţine 0,7%, iar Alexandra Păcuraru (ADN) 0,7%. 0,2% dintre respondenţi indică alt candidat.

Ciolacu şi Simion continuă să se afle pe primele două locuri

"Sondajul INSCOP realizat la comanda Libertatea arată faptul că Marcel Ciolacu şi George Simion continuă să se afle pe primele două locuri. Prezenţa estimată raportată la populaţia rezidentă în România este de 56%. Elementele de noutate sunt: ponderea nehotărâţilor (14% raportat la total eşantion şi aproape 10% raportat la respondenţii care declară că vor merge sigur la vot), ceea ce creşte nivelul de incertitudine cu privire la rezultatul final al alegerilor prezidenţiale şi ascensiunea oarecum neaşteptată a candidatului Călin Georgescu, care depăşeşte 5%, posibil pe fondul unei prezenţe active în spaţiul online, dar fără apariţii consistente în mass-media tradiţionale. Pe simulările de tur 2, candidaţii care performează cel mai bine sunt Marcel Ciolacu şi Mircea Geoană, dar scorurile sunt foarte strânse", declară Remus Ştefureac, director INSCOP.

Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research, membru corporate al ESOMAR, la comanda cotidianului Libertatea. Datele au fost culese în perioada 7-12 noiembrie 2024. Metoda de cercetare: interviu prin intermediul chestionarului. Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eşantionului fiind de 1100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ą 2.95%, la un grad de încredere de 95%, precizează INSCOP Reserch.

Sondaj AtlasIntel: Ciolacu - 25,4%, Lasconi - 14,2%, Simion - 14,2%

Potrivit unui sondaj realizat de AtlasIntel, la comanda Hotnews, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidenţiale, 25,4% dintre români ar vota cu Marcel Ciolacu, 14,2% cu George Simion şi 14,2% cu Elena Lasconi.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Ați trecut la anvelope de iarnă?
Observator » Alegeri prezidenţiale 2024 » Elena Lasconi exclude varianta retragerii din cursa prezidenţială: "Nu, niciodată! Niciodată nu voi îngenunchea. Nu mă las"