Călin Georgescu cere în instanță anularea deciziei BEC de reluare a alegerilor prezidențiale. ICCJ își declină competența, dosarul merge la Curtea de Apel
Scandalul alegerilor continuă în instanţă. Candidatul pro-rus Călin Georgescu a contestat anularea alegerilor prezidenţiale după ce documentele CSAT au fost desecretizate. Avocaţii lui Georgescu spun că s-a încălcat constituţia României şi astfel s-a creat, spun ei, situaţia unei lovituri de stat. Înalta Curte de Casație a declinat în favoarea Curţii de Apel Bucureşti cererea lui Călin Georgescu.
UPDATE: Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au declinat în favoarea Curţii de Apel Bucureşti cererea lui Călin Georgescu, fost candidat independent la alegerile prezidenţiale, prin care acesta solicitase să fie anulată decizia Biroului Electoral Central de reluare a alegerilor. Decizia instanţei este definitivă.
ÎCCJ a hotărât, luni, să respingă excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti invocată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi intimaţii Serviciul Român de Informaţii şi Statul Major al Apărării prin Şeful Statului Major al Apărării, ca nefondată.
De asemenea, instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Magistraţii au declinat cauza către Curtea de Apel Bucureşti.
- Influencerul Makaveli, audiat la poliție: "Mi-a fost drag de domnul Georgescu şi încă mi-e drag"
- Șeful mercenarilor Horațiu Potra, adus la București pentru percheziții informatice. Bogdan Peșchir și...
- "Am fost un prost". Influencerii care au luat bani prin FameUp pentru a-l promova pe Călin Georgescu încep să regrete
- Încă o minciună a lui Călin Georgescu despre Horaţiu Potra este demontată de martori. "Le-am servit un ceai"
- Influencerii care l-au promovat pe Călin Georgescu, audiaţi. Sorin Constantinescu: Statul nu înţelege cum...
"Declină competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, precizată şi completată formulată de reclamanţii Coaliţia pentru Apărarea Statului de Drept şi Georgescu Călin, în contradictoriu cu intimaţii Biroul Electoral Central, Ministerul Apărării Naţionale, Statul Major al Apărării şi Şeful Statului Major al Apărării, Guvernul României prin Prim-Ministru, reprezentat de Secretariatul General al Guvernului, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea Constituţională a României, Serviciul Român de Informaţii, Preşedintele României, Klaus Iohannis reprezentat de Administraţia Prezidenţială şi Lasconi Elena – Valerica, privind anularea Deciziilor Biroului Electoral Central nr. 230D din 06.12.2024, nr. 231D din 07.12.2024 şi nr. 232D din 07.12.2024 şi obligarea Guvernului României la emiterea unei noi hotărâri de Guvern, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti - Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal", se arată în minuta instanţei.
Decizia Înaltei Curţii este definitivă.
ȘTIRE INIȚIALĂ:
Călin Georgescu s-a prezentat luni la Înalta Curte de Casație și Justiție, într-un proces în care cere anularea deciziei Biroului Electoral Central prin care s-a pus în aplicare reluarea alegerilor prezidențiale.
"Toate organismele internaţionale au fost sesizate. Vom avea un răspuns în cel mai scurt timp. Ceea ce se întâmplă azi în România este total ilegal. Poate fi un precedent extrem de periculos în întreaga lume. Prin urmare, eu în continuare sper şi nădăjduiesc alături de poporul român ca legea să fie lege și să nu existe derapaje din acest punct de vedere față de voință poporului român", a declarat Călin Georgescu la ieșirea de la ÎCCJ.
Dosarul având ca obiect "anulare hotărâre Birou Electoral" a fost depus la Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal. Coaliția pentru Apărarea Statului de Drept și Călin Georgescu au calitatea de contestator. Judecătorii au rămas în pronunțare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰