Marcel Ciolacu anunță că PSD și PNL vor face "alianță electorală pentru România" după alegerile locale
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat miercuri că PSD și PNL vor face alianță electorală pentru România după alegerile locale. Nu a detaliat dacă alianța va merge la alegerile parlamentare sau la cele prezidențiale. "Daţi-ne două săptămâni, după 10 iunie, şi vom veni şi cu răspunsul", a răspuns Nicoale Ciucă, întrebat de varianta unui candidat comun la prezidenţiale.
Marcel Ciolacu a precizat, întrebat dacă PSD şi PNL ar putea să susţină împreună un candidat, poate şi independent pentru prezidenţiale, că "am venit cu un proiect pentru Bucureşti, am venit împreună cu un proiect pentru Europa", iar "dacă românii o să ne dea votul pentru aceste proiecte, sunt ferm convins că o venim şi cu un proiect pentru România", potrivit news.ro. Totodată, Nicolae Ciucă, la aceeaşi întrebare, a răspuns că "dacă a fost să alegem primarul Capitalei în două săptămâni, daţi-ne două săptămâni, după 10 iunie, şi vom veni şi cu răspunsul la această întrebare".
"Am venit cu un proiect pentru Bucureşti, am venit împreună cu un proiect pentru Europa. Avem o coaliţie de guvernare coerentă şi dacă românii o să ne dea votul pentru aceste proiecte, sunt ferm convins că o venim şi cu un proiect pentru România", a afirmat Marcel Ciolacu, întrebat dacă lista comuna PSD-PNL pentru europarlamentare şi candidatul comun pentru Primăria Capitalei este un semnal că cele două partide ar putea să susţină împreună un candidat, poate şi independent pentru prezidenţiale.
Liderul PSD nu a precizat clar dacă această alianţă electorală a celor două formaţiuni ar putea fi doar pentru alegerile prezidenţiale sau dacă va fi şi pentru alegerile parlamentare.
La rândul său, preşedintele PNl Nicolae Ciucă a spus că, "dacă a fost să alegem primarul Capitalei în două săptămâni, daţi-ne două săptămâni, după 10 iunie, şi vom veni şi cu răspunsul la această întrebare".
Totuşi, chestionat mai departe dacă PSD şi PNL nu vor câştiga Primăria Capitalei cu medicul Cătălin Cîrstoiu, pică această variantă pentru alegerile parlamentare, Marcel Ciolacu a răspuns: "În primul rând, sunt ferm convins că o să câştigăm, dar aşa cum v-a zis şi domnul preşedinte Nicolae Ciucă, ne daţi două săptămâni, după 9 iunie să venim”. Totodată, candidatul comun al coaliţiei pentru Primăria Capitalei Cătălin Cîrstoiu a spus, în glumă, că "eu îl susţin, candidatul unic”.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰