Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Renumărarea voturilor: Trei mari controverse – fără filmare, fără observatori independenți, cu saci desigilați

Curtea Constituțională a hotărât, joi, renumărarea milioanelor de voturi valabil exprimate şi a celor nule, atât din țară cât și din Diaspora. În condițiile în care specialiștii avertizează că un astfel de proces este greu de finalizat într-un interval scurt de timp, hotărârile recente ale Biroului Electoral Central stârnesc îngrijorări legate de modul în care va decurge procedura și de transparența acesteia.

de Iulia Iancu

la 29.11.2024 , 11:42

Renumărarea voturilor: Trei mari controverse – fără filmare, fără observatori independenți, cu saci desigilați Renumărarea voturilor: Trei mari controverse – fără filmare, fără observatori independenți, cu saci desigilați

Cei nouă judecători ai Curţii au decis, în unanimitate, reverificarea și renumărarea tuturor buletinelor de vot introduse în urne la alegerile de duminica trecută, în urma unei contestaţii depuse de europarlamentarul Cristian Terheş. 

În urma acestei decizii, purtătorul de cuvânt al USR Ionuţ Moşteanu a declarat joi, că CCR se joacă cu bricheta într-o benzinărie şi este foarte, foarte riscant pentru democraţie şi pare că nişte oameni vor să rămână agăţaţi de putere cu orice preţ. Moşteanu a făcut apel către reprezentanţii partidelor în BEC să respingă solicitarea Curţii Constituţionale. Colegii de partid ai Elenei Lasconi se declară indignaţi de hotărârea magistraţilor Curţii Constituţionale, pe care îi acuză că încearcă să pună preşedinţi la masa verde.

Procesul renumerării voturilor nu va fi filmat

Articolul continuă după reclamă

În şedinţa de joi de la BEC, reprezentanţii USR au propus ca procesul de renumărare a voturilor să fie filmat în toate BEJ / BES. Propunerea a fost respinsă prin vot, iar renumararea se va face fără să existe filmări, potrivit deciziei BEC. Altfel spus, nu va exista nicio probă video privind procesul de renumerare a celor 9,4 milioane de voturi.

Pe acelaşi subiect

O altă problemă majoră legată de procesul de renumărare a voturilor este faptul că acesta va fi realizat de Birourile Electorale Județene (BEJ) și Birourile Electorale de Sector (BES). Practic, sute de mii de voturi dintr-un județ sau sector vor fi renumărate de un număr redus de persoane: câte un reprezentant al fiecărui partid, angajați ai AEP, personal auxiliar și angajați ai Prefecturilor.

La nivel național, 500 de persoane vor prelua sarcina uriașă de a face ceea ce ar fi trebuit să facă 180.000 de oameni, exact cât au fost la urne în primul tur al alegerilor prezidențiale. Dacă echipa desemnată nu va reuși să facă față acestui volum impresionant de muncă, angajații Prefecturilor din întreaga țară vor interveni pentru a le oferi sprijinul necesar.

Observatorii independenţi, excluși de BEC

Totodată, Biroul Electoral Central a respins cererea depusă de ONG-ul Funky Citizens prin care se solicita accesul observatorilor independenți la procesul de renumărare a voturilor. În motivarea deciziei, BEC a invocat prevederi legale care limitează participarea la acest proces, excluderea observatorilor fiind justificată prin reglementările în vigoare.  

Funky Citizens a criticat dur această hotărâre, considerând-o „halucinantă” și avertizând că lipsa accesului observatorilor independenți afectează credibilitatea întregului proces. Reprezentanții organizației au subliniat că era crucial ca procesul să fie desfășurat cu transparență maximă, mai ales în contextul controversei legate de renumărarea voturilor, pentru a menține încrederea publicului.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

BEC: Se vor număra și sacii cu sigilii rupte

În cadrul procesului de renumărare a voturilor vor fi numărați inclusiv sacii cu buletine de vot al căror sigiliu a fost rupt anterior. Decizia ridică semne de întrebare cu privire la integritatea buletinelor de vot depozitate în astfel de condiții, alimentând îngrijorările legate de corectitudinea și transparența procesului de renumărare.

Scenarii după renumerarea voturilor

În cazul în care se constată fraude electorale, Curtea Constituţională va cere reluarea turului 1 al alegerilor în a doua duminică de la data luării deciziei. Mai e insă o variantă"Dacă e doar o eroare de numărătoare, nu se vor anula alegerile. Se va merge în continuare cu o nouă listă, adică se schimbă ordinea pe listă. Dacă trebuia să fie pe locul doi altcineva decât această doamnă, va fi acela pe locul doi dacă numărătoarea vine şi spune că asta e numărătoarea corectă.

Curtea Constituţională nu a luat în calcul şi o a doua contestaţie, cea a candidatului Sebastian Popescu. Acesta l-a acuzat pe Călin Georgescu de dezinformare şi manipulare prin intermediul TikTok. Judecătorii au stabilit că reclamaţia a fost depusă prea târziu", explică Augustin Zegrean, fost preşedinte CCR.

Iulia Iancu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Veţi merge duminică la vot?
Observator » Alegeri prezidenţiale 2024 » Renumărarea voturilor: Trei mari controverse – fără filmare, fără observatori independenți, cu saci desigilați