Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video SURSE: Planul PNL pentru a muta alegerile prezidenţiale în noiembrie. Vor să blocheze Hotărârea de Guvern sau să rupă coaliţia

Mariajul complicat din coaliţia de guvernare se transformă în război total. Liderii PSD şi PNL negociază dacă vor avea candidat comun sau nu la Cotroceni. Tot astăzi ar trebui să aflăm şi când vom alege noul preşedinte. Tabăra Ciolacu vrea alegeri în septembrie, dar liberalii nici nu vor să audă. Cer să fie ca până acum, în noiembrie.

de Marius Gîrlaşiu

la 19.06.2024 , 20:53

Marcel Ciolacu si Nicolae Ciucă ar putea fi adversari în lupta prezidenţială. O astfel de ciocnire între liderii Puterii ar putea dinamita Coalitia de guvernare. 

Surse Observator spun că liderii PNL ar oferi la schimb funcția de premier și cea de comisar european pentru ca social-democrații să îl susțină pe Nicolae Ciucă în cursa pentru Palatul Cotroceni. De cealaltă parte, liderii PSD exclud acest scenariu și spun că cele două partide vor avea candidați separați în lupta prezidențială.

  • Nicolae Ciucă, preşedinte PNL: Orice formulă poate fi discutată!
  • Reporter: Inclusiv aceasta?
  • Nicolae Ciucă, preşedinte PNL: Orice formulă! Suntem dispuşi să avem dialog onest şi deschis.
Vezi și

"Partidul Social Democrat va avea candidat pentru funcția de președinte. Eu sunt ferm convins că PSD va câștigă alegerile prezidențiale", declară Marcel Ciolacu, preşedinte PSD.

Pe acelaşi subiect

Război total în coaliţie

Dincolo de declaraţii, PSD si PNL poartă un război total pentru data alegerilor prezidenţiale. 

"Nu contează dacă au loc în septembrie, octombrie sau noiembrie. Românii să se informeze și să se intereseze indiferent dacă timpul campaniei se află la munte, la mare la birou sau în orice altă parte", spune Klaus Iohannis, preşedintele României.

Liderii PSD ar vrea că alegerile prezidențiale să fie organizate în luna septembrie. Surse politice spun că social democrații vor să profite electoral de momentul recalculării și majorării pensiilor. 

"Îmi doresc foarte mult să nu mai creadă cineva că poate să păcălească oamenii atât de ușor", declară Nicolae Ciucă

Când ar avea loc alegerile prezidenţiale

Liberalii propun alegeri la termen, adică în luna noiembrie. Argumentul PNL este acela că nu se poate face campanie electorală în timpul concediilor din vară, iar alegerile prezidențiale în septembrie ar perturba începutul anului școlar. 

Surse Observator spun că PNL ar putea să blocheze Hotărârea de Guvern dacă PSD va insista ca alegerile prezidentiale să fie programate în septembrie. Liberalii au un avantaj major. Pot bloca hotărârea, care trebuie iniţiată şi avizată de două ministere PNL. 

Marius Gîrlaşiu Like

Jurnalism înseamnă să publici tot ceea ce alții - de regulă liderii politici - nu vor să fie publicat. Orice altceva înseamnă doar Relații Publice. Nu am spus-o eu, a spus-o marele scriitor britanic George Orwell.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Alegeri prezidenţiale 2024 » SURSE: Planul PNL pentru a muta alegerile prezidenţiale în noiembrie. Vor să blocheze Hotărârea de Guvern sau să rupă coaliţia