Daniel este campion la karate, dar viaţa lui a fost mereu o luptă pentru supravieţuire. A vrut să se angajeze ca să aibă bani de echipamente

Imaginaţi-vă cum este pentru un copil să adoarmă cu teama să nu-i plouă în casă. Să se trezească fără mamă, când ea nu are altă şansă decât să plece să muncească în străinătate. Aşa a fost copilăria lui Daniel şi totuşi primul cuvânt pe care-l spui când îl cunoşti e "campion". A câştigat medalii preţioase la karate, chiar dacă viaţa lui a fost mereu o luptă pentru supravieţuire. Iată povestea lui. 

• Profesoara româncă ucisă în atacul din Georgia, eroină pentru SUA. Christina Irimie s-a aruncat în faţa gloanţelor ca să-i salveze viaţa unei eleve

Când vezi medaliile care strălucesc la loc de cinste, ştii că te afli în casa unui campion. De şase ani, Daniel Petruţescu adună trofee la karate.

Daniel Petruţescu: Cel mai mare titlu îl am de campion naţional. Am 12 medalii luate la 15 concursuri în toţi anii ăştia. 

Nimeni nu ştie însă că există campioni care se tem... de ploaie. El a crescut, până la 12 ani, într-o casă dărăpănată din oraşul Lugoj. 

Daniel Petruţescu: Când venea o ploaie, ploua şi înăuntru. Când ningea, era foarte frig. Aici la bloc stau de 2 ani, aproape 3 şi e mult mai ok. Pot să stau în tricou. Nu mai am nicio grijă când vine ploaia, nu îmi e frică că vine ploaia.

Frica, neputinţa, suferinţa îi macină însă şi astăzi pe părinţii lui. Aproape tot venitul se duce pe chirie. De prea mult timp aşteaptă o aprobare de la primărie pentru o casă a lor. 

Daniel visează să ajungă antrenor şi să aibă propria sală

Tot ce-şi doresc acum e să nu-i frângă visul lui Daniel de-a merge mai departe. Să-i poată oferi măcar echipamente şi să-i asigure antrenamentele. În România, performanţa costă. 

Mama lui Daniel: De aia nici nu pot să dorm nopţile. Nu ştiu cum o să ne descurcăm. 

Reporter: Tu vrei să devii antrenor de karate?

Daniel Petruţescu: Da. O să fie super, dup-aia o să îmi deschid o sală.

Reporter: E visul tău?

Daniel Petruţescu: Da!

Daniel a cunoscut sărăcia lucie. A cunoscut depresia, când mama lui a plecat la mii de kilometri, ca să îi poată trimite bani acasă. Şi-a văzut tatăl suferind, după un accident de muncă. A trăit pierderi, când după 10 ani de teatru a fost nevoit să aleagă între actorie şi karate. Şi totuşi, şi-a păstrat ceva esenţial: speranţa, dragostea familiei şi puterea de-a merge mai departe. 

Daniel Petruţescu: Eu aş vrea să îi ajut. Şi acum câteva săptămâni am zis că vreau să mă angajez, să mă duc şi eu să îmi iau una alta şi să îi ajut şi pe el, în schimb. Dar încă nu pot, am vârsta prea mică.

Şi dacă n-ar fi fost de ajuns, şi pandemia i-a pus alte piedici. 

Daniel Petruţescu: Un an întreg l-am pierdut pentru că a venit covidul şi s-a anulat tot. Nu am mai avut nici concursuri, nici antrenamente. M-am dus în jos, nu am mai urcat. 

Dar nu e prima oară când viaţa îl doboară, doar pentru ca el să se ridice iar şi iar. Este convins că, într-o zi, numele lui va străluci pe podiumurile lumii. 

Reporter: Sunteţi hotărâtă să îl susţineţi?

Mama lui Daniel: Oricât. Atâta timp cât trăiesc îl susţin. Deci, orice ar fi îl susţin. Vreau să ajungă sus, îmi doresc din tot sufletul să ajungă sus.