Irina și Silvia, două gemene cărora destinul le-a luat vederea, dar nu și pofta de viață: "Avem amintirea tuturor lucrurilor pe care le-am văzut"
Cea mai amplă campanie care accelerează visuri începe astăzi la Antena 1. De 4 ani, Fundaţia Mereu Aproape vă îndeamnă să spuneţi Ajut Eu. Iar asta a schimbat viaţa a mii de români. Pentru că Ajut Eu e un loc unde se împlinesc dorinţe, iar oamenii descoperă că pot face lucruri extraordinare, dacă sunt împreună. De azi, până la Crăciun, cunoaştem români de excepţie, cu poveşti de excepţie. Azi primim o mare lecţie de viaţă. De la două surori gemene care, în urma unui şoc emoţional, au rămas fără vedere. Amândouă odată. Şi tot amândouă au învăţat să traiască aşa, cu bucurie şi speranţă. Irina si Silvia nu-şi doresc nimic. Doar ca oamenii din jur să le vadă.
De Redactia Observator la 29.11.2023, 19:58
- Silvia Stelea și Irina Crocker: Da, pare o glumă, știu. Nu ne crede nimeni când aud pentru prima oară. Și suntem, după cum se vede pe gecile noastre, suntem din lotul paralimpic de tir sportiv, deci clar reprezentăm România la competiții internaționale și suntem tare recunoscătoare pentru asta.
Ele sunt Irina si Silvia. Iar aceasta este o poveste despre cum să depăşeşti limite, cum să vezi ceea ce nu poţi vedea şi cum să împarţi lumină celor din jur, prin tot ceea ce faci.
- Doru Danileţ, antrenor tir cu arcul: Sunt răzbătătoare. Va dați seama, orice persoană cu dizabilități, dar mai ales în cazul lor, e o provocare toată chestia asta să faci ceva pe care nu îl mai face nimeni. Eu cred că ele vor face performanță.
Antrenorul le-a văzut la televizor și a simțit că au stofă de campioane. A făcut pentru ele un sistem de ghidare și un aparat de ochire, astfel încât corpul lor să fie forțat să stea într-o anumită poziție în faţa ţintei.
Irina și Silvia au reprezentat România la Campionatele Mondiale Paralimpice de la Birmingham
La 3 luni după ce au pus pentru prima dată mâna pe arc, Irina și Silvia au reprezentat România la Campionatele Mondiale Paralimpice de la Birmingham. A fost doar una dintre marile victorii din noua lor viaţă. Viata lor fara vedere.
- Silvia Stelea și Irina Crocker: Ne-am născut cu o maladie congenitală, se numește retinopatie pigmentară și e principala cauză de orbire în toată lumea. Este o boală care asta face mai devreme sau mai târziu. Când își alege momentul, este destinul fiecăruia până la urmă.
Lor li s-a întâmplat când aveau 24 de ani. Se pregăteau să termine facultatea. Un şoc emoţional puternic, legat de dispariţia cuiva foarte drag, le-a provocat pierderea totală a vederii. La amândouă odată.
- Silvia Stelea și Irina Crocker: A fost o provocare să ne susținem examentul de licență pentru că de la a vedea și a fi independente la a nu mai vedea și a nu mai fi în stare să citești, asta a fost. Sau să mergem singure cum eram obișnuite, adică trecerea a fost într-adevăr brutală.
În decurs de 10 zile totul s-a transformat în câteva frânturi de lumină. Şi restul, întuneric. Ele au fost nevoite să înveţe, din mers, cum să trăiască altfel. Fără să renunţe însă la nimic.
- Silvia Stelea și Irina Crocker: Faptul că noi am avut binecuvântarea să fi văzut odată, joacă un rol crucial. Schimbă de tot datele problemei. Avem amintirea tuturor lucrurilor pe care le-am văzut. Pot să văd cerul și pe urmă se continuă cu ceva închis, care presupun că este pădurea, și pentru că creieul construiește foarte mult din detaliile vizuale pe care ceilalți ni le dau, combinat cu freamătul copacilor cu ciripitul păsărelelor, toate detaliile astea completează tabloul.
Irina și Silvia au continuat să privească cerul și pădurile, să călătorească, să iasă în oraș cu prietenii
Și-au terminat studiile, s-au angajat, și-a întâlnit, fiecare, marea iubirea. Ambele au propria familie. Silvia are 2 copii. Irina - doi căţei, şi pe Clifford. Iar multă lume din jur nici nu crede că ele nu văd.
- Silvia Stelea și Irina Crocker: Ieșeam în oraș, era super tare, cu prietenii, și pentru câteva momente ei uitau că noi nu vedem și ne lăsau la bar. Hai că ne vedem la masă.. era super drăguț, da. Asta e cel mai frumos compliment, îți dai seama.
Emană bucurie şi optimism. Râd cu poftă şi trăiesc totul ca pe o super-aventură. E una din acele zile în care Irina pleacă în oraş, de dimineaţă, cu metroul. Adora să facă asta dintotdeauna. Şi i-a lipsit enorm în primii ani când unele locuri sau lucruri îi păreau inaccesibile. Asta până când, în viaţa ei, a intrat Clifford.
Clifford găsește fix singurul loc liber pentru Irina. Sunt parteneri de aventură de mai bine de un an. Un an în care ea și-a recâștigat libertatea de a merge oriunde, de a face orice. Și de a vedea lumea prin ochii lui.
- Silvia Stelea și Irina Crocker: Nu îmi venea să cred că este al meu. La cât este de deștept, la cât este de frumos și la cât este de iubitor, de lipicios. E o bucurie și din prima secundă eram, ok, hai să vedem ce aventuri ne mai rezervă ziua de azi.
Clifford e unul dintre cei 70 de câini din România antrenaţi special pentru a însoţi o persoană nevăzătoare
Se întamplă asta într-o curte mică, din Bucureștii Noi, la asociația Lighting to Europe. Primul câine ghid, pregătit aici, a ieșit pe străzile Bucureștiului, alături de stăpânul său, în 2010.
- Silvia Stelea și Irina Crocker: Gratuit, fără niciun fel de cost, doar cu responsabilitatea de a îngriji un câine ghid, de a-l iubi, de a vedea legătură emoțională între ei. Perechea de ochi care te însoțește de când te ridici din pat și până în ultimul moment al zilei, oriunde mergi.
Asociația crește câinii, îi antrenează și apoi se ocupă să le găsească partenerul compatibil. Urmând ca și după aceea să fie responsabilă de mâncarea zilnică ori de medicația patrupedului. Costurile sunt enorme, însă beneficiul e mult mai mare. Zeci de oameni, altfel condamnați la izolare, duc acum o viață absolut normală. Liberi, independenți și fericiți.
- Camelia Platt: Absolut toți beneficiarii noștri ne spun în momentul în care au câine ghid, cum vecinii, comunitatea, oriunde se duc, oameni vin și vorbesc cu ei. Până atunci se adresau părinților sau persoanei cu care ei erau de braț.
Abia atunci persoane nevăzătoare sunt în sfârșit văzute. Dar, din păcate, ăsta nu e întotdeauna un avantaj. Nu în societatea noastră.
- Silvia Stelea și Irina Crocker: Mi se spune foarte rapid, accesul interzis. Nu aveți voie să intrați. Ne-am lovit de câteva ori de niște refuzuri când vroiam să ieșim undeva la un restaurant.
Se întâmplă asta și în magazine, și în autobuz, și în metrou, în muzee ori în hoteluri.
- Silvia Stelea și Irina Crocker: Cred că oamenii nu sunt răi, nu stiu, nu cunosc.
- Camelia Platt: Câinii ghizi sunt câini în uniformă și ar trebui să le respectăm misiunea.
Peste tot pe unde merg Irina si Silvia încearcă să le vorbească oamenilor despre asta. Despre tot ce văd ele greşit în jurul nostru. E felul lor de a ajuta si de a face, de fapt, din lumea noastră, o lume mai bună.
- Silvia Stelea și Irina Crocker: Aceasta misiune a noastra de pe pamantul asta drag si scump ca sa împrăştiem, cât putem noi de mult, la modul cel mai pozitiv posibil, bucuria de a trai. La sfarsitul vietii sa ajungem amandoua si sa ne uitam in spate, sa fi lasat o urma. Oamenii sa ramana concret cu ceva sau cu o constientizare despre ei, nu despre noi.
