Sondaj INSCOP: PSD, pe primul loc în intenţiile de vot la parlamentare, cu 28,7%. PNL şi AUR completează "podiumul", cu o diferenţă de 0,3%
Jumătate dintre cei chestionaţi în cadrul unui Sondaj de opinie naţional realizat de INSCOP, la comanda news.ro, declară că în mod sigur ar merge la vot la alegerile parlamentare, PSD fiind pe primul loc în intenţiile de vot, cu 28,7%, urmat în ordine de PNL şi AUR. Diferenţa PNL-AUR este 0,3%.
De Redactia Observator la 11.01.2024, 19:12În cazul întregului eşantion, care include toţi votanţii, indiferent dacă merg sau nu să-şi exercite dreptul de vot, dar care şi-au declarat opţiunea pentru unul dintre partidele incluse în întrebarea privind scrutinul parlamentar, PSD se menţine pe primul loc, cu 29,5 % din opţiuni, însă poziţia a doua revine AUR, urmat la diferenţă de 4 procente de PNL. USR ar avea în prima variantă 14,6%, iar în cea de a doua 14,1 %. Partidul Dianei Şoşoacă urcă la 4%, comparativ cu luna precedentă. Numărul celor care spun că nu merg la vot a scăzut sub 20%, în condiţiile în care, la precedentul sondaj, aproape un sfert dintre cei chestionaţi nu intenţionau să participe la vot. "Principalele trei partide, PSD, PNL şi AUR sunt într-un uşor regres al intenţiei de vot comparativ cu luna precedentă. Doar USR şi SOS România înregistrează creşteri uşoare", remarcă directorul INSCOP Research, Remus Ştefureac.
Direcţia ţării
Sondajul relevă că 68.6% dintre români sunt de părere că lucrurile în România se îndreaptă într-o direcţie greşită (faţă de 69.5% în septembrie 2023), în timp ce 23.4% cred că se îndreaptă într-o direcţie bună (faţă de 21.1% în septembrie 2023), iar 8% nu ştiu sau nu răspund.
"Sunt în medie mai optimişti decât restul populaţiei în ceea ce priveşte direcţia ţării: tinerii sub 30 de ani, persoanele cu studii superioare, gulerele albe şi cei cu venituri mai ridicate. Persoanele cu vârsta între 30 şi 60 de ani, cei cu educaţie primară, gulerele albastre sau gri şi cei cu venituri reduse sunt în medie mai pesimişti decât restul populaţiei în ceea ce priveşte direcţia ţării", indică analiza socio-demografică.
Estimare participare vot alegeri parlamentare
Pe o scară de la 1 la 10, în care 1 înseamnă că "sigur nu" voi merge la vot şi 10 ”sigur da” voi merge la vot, 19.7% dintre români au ales 1, 2% au ales 2, 1.3% au ales 3, 1.6% au ales 4, 6.4% au ales 5, 1.8% au ales 6, 5.5% au ales 7. 6.5% indică 8, 3.7% 9 şi 50.3% indică 10.
Respondenţi care îşi exprimă preferinţa pentru un partid din listă (66.9% din total eşantion)
Raportat la cei care au exprimat preferinţa pentru un partid din listă, indiferent dacă declară că vin sau nu vin sigur vot (66.9% din total eşantion), 29.5% dintre români ar vota cu PSD (faţă de 29.1% în septembrie 2023), 20.2% cu AUR (faţă de 22.4% în septembrie 2023), iar 18.4% cu PNL (faţă de 19% în septembrie 2023).
Pentru USR ar vota 14.1% dintre români (faţă de 11.6% în septembrie 2023), în timp ce SOS ar obţine 4.3% dintre opţiunile de vot (faţă de 3.1% în septembrie 2023).
Pentru UDMR ar vota 3.8% dintre cei care şi-au exprimat o opţiune de vot (faţă de 4.1% în septembrie 2023), iar 2.6% pentru Pro România (faţă de 2.2% în septembrie 2023). 2.6% dintre cei intervievaţi îşi exprimă opţiunea de vot pentru Partidul Verde (faţă de 2.5% în septembrie 2023), 1.7% pentru PMP (faţă de 2,5% în septembrie 2023), 1% pentru Forţa Dreptei (faţă de 1% în septembrie 2023), pentru REPER (faţă de 0.5% în septembrie 2023). 1.3% dintre respondenţi îşi exprimă preferinţa pentru alt partid (faţă de 1.8% în septembrie 2023).
Respondenţi care îşi exprimă preferinţa pentru un partid din listă si declară că merg sigur la vot (38.5% din total eşantion)
Raportat la cei care au exprimat o preferinţă concretă pentru un partid din listă (nu au fost luaţi în considerare nehotărâţii şi non-răspunsurile) şi acordă nota 10 la întrebarea privind prezenţa la vot (38.5% din total eşantion), 28.7% dintre alegători ar vota cu PSD (faţă de 31% în septembrie 2023), 18.9% cu PNL (faţă de 20.4% în septembrie 2023), iar 18.6% cu AUR (faţă de 19.7% în septembrie 2023). USR ar obţine 14.6% din totalul voturilor (faţă de 12% în septembrie 2023), în timp ce UDMR ar obţine 4.9% (faţă de 4.6% în septembrie 2023).
Pentru SOS ar vota 4% dintre alegători (faţă de 3.1% în septembrie 2023), iar 3.2% pentru Pro România (faţă de 1.5% în septembrie 2023). 2.3% dintre cei intervievaţi ar opta pentru Partidul Verde (faţă de 2,7% în septembrie 2023), 1.7% pentru PMP (faţă de 1.7% în septembrie 2023), 0.9% pentru REPER (faţă de 0.7% în septembrie 2023), 0.6% pentru Forţa Dreptei (faţă de 1% în septembrie 2023). 1.7% dintre voturi ar merge către alt partid (faţă de 1.6% în septembrie 2023).
"Principalele trei partide, PSD, PNL şi AUR sunt într-un uşor regres al intenţiei de vot comparativ cu luna precedentă. Doar USR şi SOS România înregistrează creşteri uşoare. Constatăm în ultimele luni o aşezare a PSD în intervalul 28-30%, în timp ce AUR oscilează în intervalul 18-22%, iar PNL în intervalul 18-20%. AUR pare să îşi fi încetinit tendinţa de creştere, stabilizându-şi scorul în jurul procentului de 20%. O posibilă explicaţie ar putea fi dată de ascensiunea SOS România care capteazeă electoratul care rezonează la mesaje ultra-radicale. Pe de altă parte, USR pare să crească uşor pentru prima dată în ultimele luni, însă rămâne de văzut dacă această evoluţie este una conjuncturală sau o tendinţă clară", notează directorul INSCOP Research, Remus Ştefureac.
Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research la comanda News.ro. Datele au fost culese în perioada 23 octombrie - 2 noiembrie, prin metoda CATI (interviuri telefonice), prin intermediul chestionarului. Volumul eşantionului simplu, stratificat, este de 1.100 de persoane, reprezentativ pe categoriile sociodemografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3 %, la un grad de încredere de 95%.