Video Cadoul perfect nu e doar frumos, ci şi util. Mircea e dispus să dea 11.000 de lei pentru darul perfect
Cadoul perfect nu trebuie să fie doar frumos, ci şi util, iar românii au început să înţeleaga asta. Nu mai cumpărăm doar ce strălucește sub brad, acum ne orientăm şi către daruri care ne sunt de folos pe termen lung. De la electrocasnice inteligente care uşurează munca în bucătărie, la fotolii de masaj care transformă sufrageria într-un SPA.
Anul acesta, Mircea a găsit soluția perfectă pentru a nu se mai încurca în lista lungă de cadouri pentru cei dragi: un singur scaun de masaj pentru toată familia. "Este un mod perfect pentru a încheia o zi de muncă cu o jumătate de zi de relaxare. Nu este un cadou foarte ieftin. Cred că putem aloca un buget întrre 9.000 şi 11.000 de ron. Este relaxant. O experienţă minunată. Dorim să îl folosim acasă", spune Mircea.
Dacă te pune pe gânduri bugetul alocat pentru un astfel de cadou, ar trebui să petreci doar câteva minute într-un astfel de fotoliu. Are tapiţerie din piele naturala de viţel, 24 de programe automate, încălzire şi masaj independent la fiecare picior. Preţul este de 55.000 de lei, dar dacă îi ai, merită fiecare leu.
Un astfel de scaun transformă livingul de acasă într-un spa de care te poţi bucura oricând. "Este un cadou care porneşte de la 4.000 de lei şi poate ajunge şi la 50.000 de lei. Un fotoliu poate să efectueze masaj complet pentru spate, plus masaj de reflexoterapie, masaj de picioare, încălzire extremităţi. Bluetooth, muzică, scanarea stării de sănătate sau a nivelului de oboseală din corp, preţul paote să crească", spune Adrian Rus, reprezentant magazin.
Un cadou util, nu doar frumos, e pe lista multor români. "Un cadou util clar. Ce s-ar încadra la cadou util pentru tine? Vouchere de călătorie". În această perioadă, vânzările pentru astfel de produse se triplează, comparativ cu lunile trecute.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰