Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Reforme radicale pentru București. Ciprian Ciucu: Nu va scăpa nicio instituție, să fie foarte clar

2 milioane rămase la buget şi datorii de miliarde de lei. Aşa arată situaţia pe care noul primar general a găsit-o la Primăria Capitalei. Ciprian Ciucu spune că are nevoie de ajutorul premierului ca să nu înceapă anul în faliment. E hotărât să desfiinţeze mai multe companii municipale şi să elibereze centrul de maşini.

de Redactia Observator

la 20.12.2025 , 19:32

Ciprian Ciucu e decis să facă reforme în noul an: "Desființarea de instituții și companii municipale mai departe. Nu avem cum! Poate să fie aici dumnezeul managementului, pierderile sunt uriașe, nu îmi este frică de cuvântul insolvență! Nu va scăpa nicio instituție, să fie foarte clar", a afirmat Ciprian Ciucu.

Cele mai mari datorii pentru Capitală

Transportul și termoficarea aduc cele mai mari datorii pentru Capitală. "Undeva la 53% merge numai către transport și termoficare, la care adăugăm încă 9% către zona de asistență socială. Uitați-vă puțin la acest grafic cât de mari sunt datoriile STB către stat, către ANAF. 1,38 de miliarde astăzi datoria pe care STB o are la ANAF. Aproape această societate este în faliment și nu îmi este frică să pronunț acest cuvânt", a completat noul edil.

Articolul continuă după reclamă

Pentru cetățeni, transportul public trebuie să fie mai accesibil și mai curat. Fără întârzieri și fără înghesuială e planul ideal al edilului. "Șoferii și vatmanii, oamenii care muncesc efectiv, nu trebuie să își facă niciun fel de probleme! Capacitatea de transport, autobuze, troleibuze, tramvaie noi plus bandă dedicată, bandă unică", a mai spus Ciucu.

Trotuarele de pe bulevardele mari din centru vor fi eliberate de mașini. Deocamdată însă, bugetul pentru anul viitor înseamnă doar 2 milioane de lei. Cu alte miliarde, datorii.

Ciucu cere ajutorul premierului Bolojan

"Poate voi reuși chiar mâine să am o întâlnire cu domnul prim-ministru Ilie Bolojan să ne dea o gură de aer împreună cu domnul ministru de finanțe Nazare să nu începem anul într-un cvasi-faliment", a conchis primarul Municipiului Bucureşti.

Ciprian Ciucu are de gând să își aducă la primăria generală aproape 20 la sută din oamenii din echipa de la sectorul 6.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că impozitul pe locuințe ar trebui recalculat anual în funcție de piața imobiliară?
Observator » Ştiri politice » Reforme radicale pentru București. Ciprian Ciucu: Nu va scăpa nicio instituție, să fie foarte clar