Cum arată PRIMUL AVION cu care Amazon va livra marfa clienţilor săi (FOTO, VIDEO)
Compania Amazon a atins noi dimensiuni, după ce vineri a lansat primul avion sub brand propriu pentru transportul mărfurilor - Amazon One - în cadrul unei flote menite să asigure livrarea rapidă a pachetelor.
De Redactia Observator la 05.08.2016, 15:23- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Compania Amazon a atins noi dimensiuni, după ce vineri a lansat primul avion sub brand propriu pentru transportul mărfurilor - Amazon One - în cadrul unei flote menite să asigure livrarea rapidă a pachetelor.
Grupul de comerţ online a prezentat avionul, un Boeing 767-300 inscripţionat ”Prime Air” în albastru strălucitor, printr-o postare pe blog.
Lansarea face parte din planul companiei de a susţine livrarea pachetelor în SUA într-o zi sau două.
Amazon anticipează că în următorii doi ani flota sa de avioane va ajunge la 40, a declarat vicepreşedintele companiei pentru operaţiuni globale, Dave Clarke.
Compania va expune avionul vineri, la salonul aeronautic Seafair.
Prin acest proiect Amazon vrea să îşi reducă dependenţa de operatori precum United Parcel Service şi FedEx.
Retailerul online a înfiinţat şi o reţea de curierat terestru.
Amazon One este primul într-o flotă de 40 de avioane pe care Amazon a convenit să le închirieze prin intermediul partenerilor Atlas Air Worldwide Holdings şi Air Transport Services Group, la începutul acestui an.
În prezent, Amazon foloseşte 11 avioane pentru transportul pachetelor, dar primul aparat sub brandul propriu este inscripţionat Prime pentru a da o atenţie deosebită clienţilor din clubul de cumpărături nelimitate Prime, care au contribuit la rezultatele peste aşteptări raportate de companie în trimestrul al doilea.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și