Antena LIVE

Curs valutar

O nouă pensie pentru români: paneuropeană. Cine poate aplica pentru a-şi creşte veniturile, după ce legea a fost votată

Românii care au contracte de muncă în mai multe state UE vor putea opta pentru un produs personal de pensie, în aceleaşi condiţii şi cu aceleaşi costuri de reglementare ca în toate statele membre, potrivit unui proiect de lege adoptat de Parlament, prin vot final, potrivit Profit.ro.

De la 02.03.2023, 07:37
WhatsApp
O nouă pensie pentru români: paneuropeană. Cine poate aplica pentru a-şi creşte veniturile, după ce legea a fost votată Profimedia Images

“Se dă astfel undă verde unui sistem voluntar și disponibil în întreaga UE, prin intermediul căruia cetățenii vor putea să economisească pentru pensie. Acesta va putea fi oferit de o gamă largă de întreprinderi financiare din întreaga UE. PEPP (…) va fi disponibil în completarea sistemelor de pensii publice și ocupaționale, alături de sistemele de pensii private existente la nivel național”, potrivit Comisiei Europene.

Proiectul de lege vizează punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2019/1238 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 iunie 2019 privind un produs paneuropean de pensii personale (PEPP), a unor prevederi din Regulamentul (UE) 2020/852 al Parlamentului European şi al Consiliului din 18 iunie 2020 privind instituirea unui cadru care să faciliteze investiţiile durabile şi de modificare a Regulamentului (UE) 2019/2088, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor private, scrie Agerpres.

Regulamentul european prevede norme uniforme pentru înregistrarea, crearea, distribuţia şi supravegherea produselor de pensii personale (PEPP) care sunt distribuite în Uniunea Europeană, dedicate, în principal, cetăţenilor care au contracte de muncă în mai multe state UE şi care doresc un produs personal de pensie uşor de înţeles, cu aceleaşi condiţii de funcţionare în toate statele membre şi cu costuri reglementate.

Legea prevede ca plata pensiei aferente unui cont sau sub-cont naţional din România să înceapă la cererea participantului, fie de la data împlinirii vârstei standard de pensionare, fie de la data pensionării de invaliditate, iar contribuţiile la PEPP sunt deductibile fiscal.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) îndeplineşte, potrivit legii, atribuţii de înregistrare, reglementare, supraveghere, investigaţie şi control asupra furnizorilor de PEPP pentru care România este stat membru de origine, distribuitorilor de PEPP pe teritoriul României şi asupra depozitarilor activelor pentru PEPP, precum şi asupra produselor paneuropene de pensii personale.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

pensie romani ue
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Gigi Becali a ieșit la vot și i-a făcut praf pe contracandidații lui George...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024