Risc tot mai mare de recesiune în SUA. Banca Centrală a crescut din nou dobânda. Petrolul scade, dolarul crește
Rezerva Federală a SUA (Fed) a majorat miercuri cu 75 de puncte procentuale rata dobânzii, pentru a treia oară consecutiv, la un interval cuprins între 3% şi 3,25%, pentru a contracara inflaţia ridicată. Oficialii americani au reafirmat că "sunt extrem de atenţi la riscurile inflaţioniste" şi se aşteaptă ca dobânda să crească la 4,4% până la finalul anului şi la 4,6% în 2023. Apoi rata dobânzii ar urma să scadă la 3,9% în 2024 şi 2,9% în 2025.
De Redactia Observator la 22.09.2022, 10:00Rezerva Federală a majorat, miercuri, dobânda de referinţă cu trei sferturi de punct procentual, până la un interval de 3,00%-3,25%, pentru a ţine sub control inflaţia, şi a semnalat că vor veni şi mai multe creşteri mari, în noi proiecţii care arată că dobânda cheie va urca până la 4,40% până la sfârşitul acestui an, înainte de a ajunge la 4,60% în 2023.
Prognozele economice trimestriale ale băncii centrale americane arată că economia va încetini până la stagnare în 2022, cu o creştere la sfârşitul anului de doar 0,2%, urmată de o creştere de 1,2% în 2023, cu mult sub potenţialul economiei.
”Nimeni nu știe dacă acest lucru va duce la o recesiune”, a declarat Jerome Powell, președintele sistemului de rezervă monetară, potrivit Bloomberg. Acesta a avertizat că nu există o modalitate ”nedureroasă” de a controla inflația, Riscurile de recesiune cresc în SUA, relatează și Financial Times.
”Trebuie să depășim inflația. Mi-aș dori să existe o modalitate nedureroasă de a face acest lucru. Nu există”, a spus Jerome Powell la conferința de presă de după decizia anunțaă de Fed. Economiștii au interpretat mesajul său drept o admitere că obiectivul anterior declarat de Powell cu privire la o ”aterizare soft”, prin care banca centrală poate încetini economia fără pierderi majore de locuri de muncă, devine din ce în ce mai nerealist.
- Banca Centrală Europeană ar putea creşte dobânda cheie la cel puţin 2%, pentru a tempera inflaţia record din...
- O recesiune în zona euro este aproape inevitabilă, avertizează economiştii
- Avertismentul Băncii Mondiale: Majorarea ratelor dobânzilor este o lamă cu două tăișuri. De ce se tem economiștii
Rata şomajului, aflată în prezent la 3,7%, este estimată să crească la 3,8% în acest an şi la 4,4% în 2023. Rezerva Federală anticipează că inflaţia va reveni încet la ţinta de 2% a Fed, în 2025. Banca centrală nu se aşteaptă la reduceri ale dobânzilor până în 2024. Pe piaţa titlurilor de Trezorerie din SUA, care joacă un rol cheie în transmiterea deciziilor de politică a Fed în economia reală, randamentele titlurilor pe termen de 2 ani au atins cele mai ridicate niveluri din 2007. Randamentul titlurilor pe termen de 10 ani, de referinţă, a crescut, de asemenea, la un nivel nevăzut din 2011. Potrivit estimărilor Fed, dobânda de referinţă va mai creşte cu 1,25 puncte procentuale în acest an, la cele două şedinţe de politică monetară care vor mai fi organizate.
Prețul petrolului este în scădere. Miercuri, contractele futures pentru ţiţeiul Brent, cu livrare în noiembrie, au scăzut cu 1,77 dolari, sau cu 1,9%, la 90,23 dolari pe baril. Preţul ţiţeiului U.S. West Texas Intermediate pentru livrare în octombrie a fost de 83,95 dolari, în scădere cu 1,78 dolari. Dolarul american, o valoare de refugiu tradiţională în perioade de crize, a urcat miercuri până la cel mai ridicat nivel din ultimii 20 de ani.