Antena LIVE

Curs valutar

Alocaţii de stat pentru copii 2024. Valoare, acte necesare şi când intră banii pe card

Alocaţii de stat pentru copii 2024. Milioane de copii şi tineri din România primesc alocaţii, pentru a li se face viaţa un pic mai uşoară, iar sumele încasate de aceştia ar urma să crească din 2024 cu 13,8%.

De la 20.02.2024, 15:57
WhatsApp
Alocaţiile de stat pentru copii ar urma să fie majorate în 2024 Profimedia (imagine ilustrativă)

Alocaţii de stat pentru copii 2024. Autorităţile din România au căutat, de-a lungul timpului, diferite soluţii pentru a face viaţa oamenilor un pic mai uşoară. Un astfel de exemplu este acordarea de alocaţii pentru copii, demers care are mai multe obiective, inclusiv încurajarea procesului demografic.

Totuşi, nu vorbim despre sume deosebite, chiar dacă din 2024 ar urma să vedem o îmbunătăţire în acest sens, alocaţiile pentru copii urmând să crească.

Alocaţii de stat pentru copii 2024. Valoare, acte necesare şi când intră banii pe card

Valoarea alocaţiei pentru un copil diferă în funcţie de vârstă şi de eventualele probleme pe care acesta le are. Vorbim, în principiu, despre sume cuprinse între aproape 300 de lei şi peste 700 de lei.

Pe acelaşi subiect

Se acordă sume mai mari de bani pentru copiii de până în doi ani sau pentru cei care au diferite probleme medicale, considerându-se că cei încadraţi în aceste categorii au necesităţi mai mari, necesităţi ce implică şi cheltuieli mai mari.

Autorităţile au anunţat deja că, în 2023, s-au plătit alocaţii totale în valoare de 13,26 miliarde de lei, dar în 2024 suma ar urma să crească în mod semnificativ, alocaţiile urmând a fi majorate.

Pentru ca un copil să primească alocaţie este necesară depunerea unui dosar cu mai multe documente precum cerere specifică, cărţile de identitate ale părinţilor, certificatul de naştere al copilului, certificatul de căsătorie al părinţilor, hotărâre de încredinţare (dacă este cazul), hotărâre de adopţie (dacă este cazul), extras de cont pe numele titularului pentru a se vira alocaţia într-un cont bancar.

Cum tot mai mulţi români au accesat posibilitatea de a primi alocaţia copilului sau a copiilor pe card trebuie precizat că aceştia ar urma să încaseze banii în prima jumătate a fiecărei luni. Vorbim, în general, de perioada 8-10 a fiecărei luni, însă data poate să difere în funcţie de mai mulţi factori.

Cu cât creşte alocaţia de stat pentru copii în 2024

La prima vedere pare că autorităţile au decis ca alocaţiile de stat pentru copii să fie majorate cu 13,8% în 2024. Asta înseamnă că un copil care are între 2 şi 18 ani ar urma să primească în jur de 292 de lei lunar, faţă de 256 de lei, cât primea până acum.

Pe de altă parte, copiii care au până în doi ani sau care au peste doi ani, dar prezintă un handicap, ar urma să primească în jur de 719 lei, faţă de 631 de lei, cât erau alocaţiile de stat pentru copii în 2023.

În mod normal, majorarea alocaţiilor pentru copii ar urma să se observe din luna februarie, când părinţii micuţilor primesc în conturi banii aferenţi lunii ianuarie.

Autorităţile iau în calcul posibilitatea ca alocaţiile pentru copii să crească de la an la an, respectiv să fie majorate în mod constant cu rata inflaţiei.

Situaţii când se suspendă alocaţia de stat

Există mai multe situaţii în care se suspendă achitarea alocaţiei de stat pentru copii 2024. Un astfel de caz apare în situaţia în care se schimbă reprezentantul legal al copilului. De asemenea, suspendarea achitării alocaţiei de stat pentru copii intervine şi în momentul în care tânărul sau reprezentantul legal al acestuia nu a încasat drepturile pe o perioadă de trei luni consecutiv.

Conform specialiştilor, în ambele cazuri, "reluarea în plată se face pe bază de cerere scrisă întocmită de reprezentantul legal al copilului care se înregistrează la direcția teritorială".

Pe de altă parte este evident că plata alocaţiei de stat pentru copil încetează dacă a survenit decesul copilului sau al tânărului.

Cine are dreptul la alocaţie monoparentală şi care este valoarea ei

Alocaţia pentru susţinerea familiei se acordă conform prevederilor Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, aprobate prin HG 38/2011 cu modificările şi completările ulterioare, Ordinul nr. 1474/2011.

Familia monoparentală este familia formată dintr-un singur adult și copiii aflați în întreținerea acestuia și care locuiesc împreună cu acesta.

Acte necesare pentru dosarul de alocaţie 2024

Pentru copiii născuți în străinătate, părinții sau, după caz, reprezentanții legali ai copiilor trebuie să depună un dosar pentru alocație la primăria localității pe a căror rază teritorială își au domiciliul sau reședința. Dosarul de alocație trebuie să conțină următoarele acte:  

1) Cerere pentru acordarea alocației de stat pentru copii semnată de reprezentantul legal al copilului; 

2) Documente justificative, respectiv: copia certificatului de naștere al copilului (transcris dacă este cazul) și al actului de identitate al reprezentantului legal, documentele din care rezultă situația juridică a copilului față de reprezentantul legal și documente justificative care să ateste faptul că minorul a benficiat/nu a beneficiat de prestații sociale în spațiul Uniunii Europene.  

Dacă familia se mută și se schimbă adresa, iar părinții vor să primească drepturile bănești prin poștă, aceștia trebuie să meargă la Direcția Muncii, birou sau compartiment „Alocații copii“, având asupra lor o copie după cartea de identitate cu noua adresă.  

Reprezentanţii Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) au anunţat că alocaţiile copiilor din România au reprezentat, în luna ianuarie, o cheltuială de peste un miliard de lei. Suma medie plătită a fost de aproximativ 300 de lei, peste 3,6 milioane de copii beneficiind de alocaţie în luna ianuarie.

Autorităţile se aşteptau ca bugetul pentru plata alocaţiilor să crească în mod semnificativ în luna februarie, când practic intră pe carduri alocaţia pentru luna ianuarie, deci prima alocaţie mărită din acest an. 

Schimbare cont alocaţie copil

Părinţii care doresc să schimbe contul în care primesc alocaţia celui mic trebuie să aibă asupra lor un extras din contul respectiv, cu care să meargă la "Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului". Acolo vor depune o cerere de virare a alocaţiei în contul specificat. 

Schimbare adresă alocaţie copil

Potrivit celor de la Portal Învăţământ, în cazul în care familia se mută şi adresa se schimbă, iar părinţii vor să primească alocaţia prin poştă, aceştia trebuie să meargă la Directia muncii, birou sau compartiment "Alocaţii copii" şi să aibă asupra lor o copie după cartea de identitate cu noua adresă.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

alocatie copii 2024 alocatie copii majorare alocatie copii acte necesare alocatie copii
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Leguma din România pentru care străinii ar putea sta la coadă. A fost...
Fanatik.ro
Publicat 23.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Cum vede alegerile MEDICUL român din Franța DECORAT de Macron. ”Țara...
Gandul
Publicat 23.11.2024
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din...
Adevărul
Publicat 23.11.2024
Cel mai scump obiect din garderoba Iulianei Pepene. Câți bani a dat...
A1
Publicat 22.11.2024
Horoscopul zilei de 24 noiembrie 2024. Balanțele au parte de o perioadă...
CaTine
Publicat 23.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cum folosesc hackerii scrisorile fizice pentru atacurile cibernetice. Strategia de...
Useit
Publicat 23.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Cine a ucis-o pe Cristina? Dosarul de crimă în care e implicat fiul unui...
libertatea.ro
Publicat 23.11.2024
Lady Gaga va lansa albumul „LG7” în 2025. Prima piesă de pe acest proiect...
ZU
Publicat 23.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Cum să devii cea mai bună bunică din lume. Activitățile care te pot apropria...
Deparinti
Publicat 23.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Legătura dintre acnee și sindromul ovarelor polichistice. Cum îți poate afecta...
Medicool
Publicat 23.11.2024