Elevii se întorc la şcoală luni, 9 ianuarie. Când vor avea parte cei mici de o nouă vacanţă
Ministerul Educaţiei obligă elevii şi profesorii să recupereze materia din cele două zile libere, nou acordate de Guvern. Până atunci însă, vacanţa nu s-a terminat, dar una dintre cele mai căutate informaţii pe internet în aceste zile este - când începe şcoala. De la o zi la alta sunt mai multe căutări menite să elucideze situaţia.
De Mădălina Iacob la 04.01.2023, 13:34"Prima zi de şcoală din modulul al treilea este data de 9 ianuarie, adică luni. Ultima zi de şcoală din acest modul este mai complicat de explicat, pentru că vacanţa din februarie este una flexibilă în România. Astfel, două judeţe din România, respectiv Ilfov şi Suceava, au ales vacanţa din luna februarie ca fiind în prima săptămână a lunii, cele mai mute judeţe din ţară însă şi-au ales vacanţa din februarie în ultima săptămână din lună, şi avem câteva judeţe care au ales şi mijlocul lunii februarie.
Urmează apoi modulele 4 şi 5, iar vacanţa de vară începe în data de 16 iunie. Dar, elevii şi profesorii au mai câştigat două zile libere, odată cu angajaţii de la stat, respectiv 23 ianuarie şi 2 iunie, pentru că se fac punţi cu sărbătorile legale. Cu această ocazie, Ministerul Educaţiei a transmis o circulară pentru toate şcolile: obligaţia recuperării pentru aceste zile libere", a transmis reporterul Observator Mădălina Iacob.
Structura cursurilor pentru restul anului şcolar 2022-2023
cursuri: de luni, 9 ianuarie 2023, până vineri, 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz;
- Când vor recupera elevii cele trei zile libere nou introduse de Guvern. Circulară emisă de Ministerul Educației...
- Un milion de români vor primi sprijin pentru a-şi continua studiile sau pentru a obţine un loc de muncă. Valoarea...
- Ligia Deca anunţă că Legile Educaţiei vor fi făcute publice la începutul lui 2023: "Ar trebui aşteptate cu...
vacanță: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 6—26 februarie 2023;
cursuri: de luni, 13 februarie 2023, respectiv luni, 20 februarie 2023, sau luni, 27 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până joi, 6 aprilie 2023;
vacanță: de vineri, 7 aprilie 2023, până marți, 18 aprilie 2023;
cursuri: de miercuri, 19 aprilie 2023, până vineri, 16 iunie 2023;
vacanță: de sâmbătă, 17 iunie 2023, până duminică, 3 septembrie 2023.
Când este Școala Altfel în anul școlar 2022-2023
Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 27 februarie— 16 iunie 2023, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ. Derularea celor două programe nu se planifică în același interval de cursuri (modul de învățare).
Prin excepție de la prevederile menționate mai sus, „la clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, din învățământul profesional și din învățământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se organizează activități de instruire practică”.