Cine este Noor Alfallah, cea care îi va dărui lui Al Pacino al patrulea copil. S-a iubit în trecut cu Mick Jagger şi cu Clint Eastwood
Al Pacino va deveni tată la 83 de ani. Iubita lui, o producătoare TV, în vârstă de 29 de ani, este însărcinată în opt luni. Este al patrulea copil al actorului care nu s-a căsătorit niciodată.
De Redactia Observator la 01.06.2023, 00:13- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Al Pacino şi Noor Alfallah, între care diferenţa de vârstă este de 54 de ani, s-au cunoscut în pandemie. Anul trecut în aprilie au fost văzuţi pentru prima oară împreună. Tânăra a avut o relaţie şi cu Mick Jagger, în urmă cu 7 ani. A urmat un miliardar american şi s-a zvonit chiar că s-a iubit acum 2 ani şi cu Clint Eastwood, care atunci avea 91 de ani. A negat însă o legătură sentimentală cu actorul şi a spus că sunt doar prieteni de familie.
Al Pacino mai are trei copii
Al Pacino mai are trei copii, Julie Marie, care are 33 de ani şi gemenii Anton şi Olivia, în vârstă de 22 de ani. Răsfăţata familiei este Olivia, care postează adesea fotografii pe Instagram cu tatăl ei. Fratele ei, Anton, este mult mai discret. Şi prietenul bun al lui Pacino, Robert De Niro, a devenit tată, luna trecută, pentru a şaptea oară, la 79 de ani.
Reporter: Doar ce aţi devenit din nou tată. Cum vă simţiţi? E la fel de bine şi a şaptea oară?
Robert De Niro, actor: Sigur! Este de fiecare dată bine şi misterios. Şi nu ştii ce naiba o să se întâmple.
Şi Robert De Niro a ales să fie tată la o vârstă înaintată
Mama celei mai mici fetiţe a lui De Niro este Tiffany Chen, antrenoarea lui de arte marţiale, cu 35 de ani mai tânără. Faptul că De Niro a ales să fie tată la o vârstă atât de înaintată a stârnit şi controverse. Au fost voci care au spus că nu va apuca să îşi vadă nepoţii sau că, atunci când fiica sa va intra la facultate se va apropia de 100 de ani, asta dacă va trăi până atunci. Actorul însă nu-şi face astfel de probleme şi spune că vrea doar să fie un tată bun.