Antena LIVE

Premiera "Dune", primită cu entuziasm de fanii SF din întreaga lume. Când ajunge filmul în cinematografele româneşti

Mult-aşteptata premieră modială a filmului Dune a avut loc aseară. După 37 de ani de la prima adaptare şi mai multe amânări din cauza pandemiei, pelicula SF a fost proiectată la Londra. La eveniment, au fost primiţi cu mult entuziasm actorii din rolurile principale: Zendaya, Timothee Chalamet şi Jason Momoa.

De la 19.10.2021, 20:54
Mult-aşteptata premieră modială a filmului Dune a avut loc aseară Profimedia

Bazat pe cel mai bine vândut roman ştiinţifico-fantastic, Dune spune povestea tânărului Paul Atreides. Este moştenitorul unei familii care va conduce planeta deşertică Arrakis, bogată în cea mai valoroasă substanţă din univers. Însă un conflict izbucneşte atunci când alte forţe încearcă să pună mâna pe resursele preţioase. Protagonistul este interpretat de actorul Timothee Chalamet, aplaudat îndelung pentru prestaţia sa la premiera de la Londra. 

Actorii din Dune, pe covorul roşu

Timothee Chalamet: "Asociez personajul cu acea perioadă din viaţa mea când nu ştiam cine sunt, mă uitam în oglindă şi mă străduiam să-mi descopăr identitatea, vocea, să mă regăsesc."

Pe covorul roşu, au păşit şi Jason Momoa şi Rebecca Ferguson, iar Zendaya a făcut furori într-o rochie albă cu un design futurist. În faţa jurnaliştilor, a vorbit despre atmosfera de pe platou. 

Pe acelaşi subiect

Zendaya: "Am devenit prieteni instant. M-am gândit: alături de acest tip (n.r. Timothee Chalamet), vom fi buni. Şi nu e doar pentru că sperăm că vom face încă un film împreună. Pur şi simplu, este o persoană deosebită şi, în mod evident, este talentat." 

Dune, în cinematografele din România

Filmul va ajunge şi în cinematografele din România pe 22 octombrie, dar va fi distribuit simultan pe o platformă de streaming. 

Ți-a plăcut acest articol?

dune film premiera
Întrebarea zilei
Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Secretul din alimentația lui Ion Iliescu. Fostul președinte i-a uimit pe toți...
Fanatik.ro
Publicat 02.05.2024
Vestea așteptată de toți pensionarii din România. Anunțul de ultimă oră...
Fanatik.ro
Publicat 02.05.2024
Ce pensie va avea Klaus Iohannis
spotmedia.ro
Publicat 02.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Cu generații în urmă românii stăteau la cozi pentru mâncare. Acum, stau alții
Adevărul
Publicat 02.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 3 mai 2024. Berbecii trebuie să facă pace cu trecutul. Află...
CaTine
Publicat 02.05.2024
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață...
spynews.ro
Publicat 26.04.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Directoarea Twitter care dormea pe jos să-l susțină pe Elon Musk a ajuns la...
Useit
Publicat 01.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Medicul român care și-a ucis amanta și l-a rănit grav pe soțul femeii va fi...
libertatea.ro
Publicat 02.05.2024
Meghan Trainor a dezvăluit că ea și Daryl Sabara și-au reînnoit jurămintele....
ZU
Publicat 02.05.2024
Ciorbă de miel cu lobodă. Rețetă delicioasă pentru masa de Paște
Hello taste
Publicat 02.05.2024
Curiozitatea sexuală în funcție de vârstă: scurt ghid pentru părinți
Deparinti
Publicat 02.05.2024
O femeie care a cumpărat o valiză pierdută în aeroport a dezvăluit tot...
ziare.com
Publicat 02.05.2024
Halit Ergenç și-a sărbătorit ziua de naștere. La 54 de ani, actorul a avut...
Happy
Publicat 02.05.2024
Ce este poliartrita reumatoidă. Metode de tratament împotriva acestei afecțiuni...
Medicool
Publicat 02.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024