Atenţie, DN 67 C, închis temporar din cauza viscolului. Vizibilitate sub 5 metri!
Drumarii şi poliţiştii au luat decizia de a închide temporar DN 67 C între Novaci şi zona montană Rânca vineri după-amiază, din cauza vântului foarte puternic şi a vizibilităţii scăzute. În zonă vântul poate atinge la rafală chiar şi 100 de kilometri.
De Redactia Observator la 02.12.2016, 17:38Drumarii şi poliţiştii au luat decizia de a închide temporar DN 67 C între Novaci şi zona montană Rânca vineri după-amiază, din cauza vântului foarte puternic şi a vizibilităţii scăzute. În zonă vântul poate atinge la rafală chiar şi 100 de kilometri.
Circulaţia pe respectivul tronson va fi deschisă doar atunci când condiţiile meteorologice vor fi favorabile.
"Pe DN 67 C, din cauza condiţiilor total nefavorabile, vânt la rafală de 90 de kilometri, poate chiar 100 pe creastă, vizibilitatea este sub 5 metri, s-a luat măsura, împreună cu echipajele de poliţie, de închidere a circulaţiei până la crearea condiţiilor meteo favorabile. În momentul de faţă scoatem turiştii din zonă, adică cei care au mai rămas cu maşinile, îi ducem în coloană ca să putem să lăsăm traseul liber. În zonă se fac suluri de zăpadă şi de o jumătate de metru dacă nu acţionăm, dar problema nu este zăpada, problema este a vântului foarte puternic şi vizibilitatea sub 5 metri", a precizat şeful Secţiei Drumuri Naţionale Târgu-Jiu, Ion Tudor. (sursa)