Vești noi despre starea de sănătate a Regelui Mihai. Casa Regală a anunțat cine are voie să îl viziteze!
Casa Regală a României a anunțat, astăzi, printr-un nou comunicat de presă, noi vești despre starea Regelui Mihai, dar și cine are voie să îl viziteze.
De Redactia Observator la 19.11.2017, 12:13Casa Regală a României a anunțat, astăzi, printr-un nou comunicat de presă, noi vești despre starea Regelui Mihai, dar și cine are voie să îl viziteze.
Potrivit documentului, stare Regelui Mihai nu s-a agravat, însă este în continuare îngrijorătoare, având în vedere faptul că regele nu se poate deplasa fără ajutor.
"În zilele care au trecut de la comunicatul din 6 noiembrie, starea generală a Regelui Mihai nu s-a agravat, semnele vitale ale Majestății Sale aflându-se pe o platformă constantă. Medicii au administrat o medicație care să ușureze somnul și respirația.
- Starea Regelui Mihai s-a agravat: Ce sunt LEUCEMIA cronică şi carcinomul metastazant, bolile cu care se luptă...
- Acuzații grave lansate de nepotul Regelui Mihai la adresa Casei Regale. Nicolae susține că a fost forțat să...
- Șeful Casei Regale explică DE CE fostul principe Nicolae nu mai primește bani din partea familiei lui
Cu toate acestea, Majestatea Sa continuă să se afle într-o stare îngrijorătoare de sănătate. Scăderea accentuată a capacităților fizice și a capacității de comunicare, precum și imposibilitatea de a se deplasa fără ajutor au rămas la același nivel.
Regele Mihai este îngrijit la domiciliu cu excepțională competență și cu mare grijă de o amplă echipă medicală. Doctorii evaluează zilnic starea Majestății Sale.
-
RECOMANDARE - Care este adevăratul nume al Regelui Mihai
Medicii au transmis faptul că, în actuala stare în care se află Majestatea Sa, Principesa Moștenitoare Margareta poate să se întoarcă în România deocamdată, pentru a-și relua activitățile publice.
Medicii consideră prea riscantă deplasarea Regelui Mihai de la reședința privată la spital. Ei sunt unanimi în recomandarea ca tratamentul administrat Majestății Sale să se concentreze acum pe prevenirea suferinței și pe păstrarea confortului fizic și psihologic al Suveranului.
Înalt Preasfinția Sa Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale a fost la reședința din Elveția, în mai multe rânduri, și a dat împărtășanie Regelui nostru. De asemenea, reprezentanți ai săi se deplasează frecvent la reședința regală.
În afară de Principesa Moștenitoare Margareta și de Principele Radu, prezența la reședința privată din Elveția va continua să fie limitată doar la fiicele Majestății Sale și la Mitropolitul Iosif (sau trimisul său)", se arată în comunicatul Casei Regale.