Povestea lui Mihai Neșu, omul care a transformat durerea în fericire pentru alții: "Orice suferinţă e de folos. Paralizia asta e, aşa, ca un fel de pedagog"

Să faci din cea mai mare durere - bucurie şi din cea mai mare dramă - motiv de a fi mai bun. Ţintuit, de mai bine de 12 ani într-un scaun cu rotile, Mihai Neşu ne dă tuturor cea mai valoroasă lecţie de viaţă. Prin tot ceea ce a reuşit să facă. S-a întors acasă, în România, şi a creat aici un centru de reabilitare în care sute de copii au făcut primii paşi. După care a proiectat singur, pe calculator, un centru şi mai mare şi a coordonat, personal, lucrările pe şantier. Totul e aproape gata. Azi, de 1 decembrie, suntem onoraţi să vă arătăm povestea unui mare român care a construit, din propria durere, fericire pentru alţii. 

• SNSPA a decis nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace: "Este un politician atipic"

• Mihai Neşu: A fost o zi normală. Şi la antrenament, totul a fost ca de obicei. Doar că, atât cât a fost clipa aia a fost diferit, şi s-a schimbat după aia tot viitorul.

Era într-o zi de 10 mai 2011. La un antrenament banal, pe stadionul FC Utrecht din Olanda.  

• Mihai Neşu: Ştiu doar că la un moment dat, după un duel cu un coleg nu mi-am mai simţit corpul, dar exact cum am ajuns în situaţia aia, nu ştiu. Când m-am trezit din operaţie mi-am dat seama că e ceva foarte grav. Şi atunci a fost puţin trist dar uşor, uşor, m-am obişnuit cu situaţia.

În 2012, la exact 9 luni şi 8 zile de la accident, Mihai ne-a primit în casa lui din Olanda

Era pentru prima dată când accepta să vorbească în faţa unei camere de filmat, despre ce a fost dar mai ales despre cum va fi viaţa lui. Cu greu reuşea atunci, printre lacrimi, să vadă o fărâmă de speranţă. 

• Mihai Neşu: Pur şi simplu s-a întâmplat şi acum nu îmi mai rămâne decât să repar în ce s-a stricat. 

De ziua lui, prima lui zi de naştere din noua lui viaţă, Mihai Neşu a deschis în Olanda o fundaţie care îi poartă numele. Cu gândul să îi ajute, astfel, de la distanţă, pe copiii din România care au nevoie de terapie. Sperând ca, în felul ăsta, să mai repare un pic din ce s-a stricat. La el, dar mai ales la alţii.  

La doi ani dupa accident, Mihai s-a întors acasă. Simţea că binele se face cel mai bine, aici, unde sunt toţi ai lui. În România. 

Ne-am revăzut în 2019, în curtea casei lui din Oradea. Mihai era un alt om. Senin, zâmbitor, împăcat şi puternic

Deşi trecuse prin momente cumplite - şi-a pierdut ambii părinţi într-un singur an, a luptat cu depresii crunte. Dar între timp, a reuşit să deschidă la Oradea un centru de terapie pentru copiii cu probleme neuro locomotorii. Un loc în care sute de mici pacienţi din toata ţara au făcut, aici, primii paşi. 

Cu fiecare copil vindecat, s-a mai vindecat puţin şi Mihai. Şi a prins curaj să viseze mai mult. Singur a făcut proiectul unui complex în care să aibă loc şi mai mulţi copii, la terapie. 

• Mihai Neşu: Cam ăsta e centrul. Intrarea e pe acolo. Asta e clădirea principală. Aici o să fie fermele. Aici e grădina senzorială, acolo e cazarea. Astea sunt cele 5 căsuţe de cazare. Asta e clădirea centrului de recuperare, care pe exterior e gata.

E aproape gata şi visul lui Mihai. În realitate. Acum 3 ani mulţi au crezut că e ceva imposibil. Dar el a ştiut că în jurul unei idei bune sigur vor veni toţi oamenii buni de care avea nevoie. Aşa a apărut aici şi doamna Gica - om bun la toate şi coordonatorul echipei care se ocupă de grădini. 

• Gica Olteanu: Când am auzit că avem lucrare la Mihai, pentru că ne-a ajutat Dumnezeu şi avem foarte multe lucrări, am fost prima pe listă. Pentru că eu îl urmăream de când juca şi după asta îl urmăresc, câtă dragoste, câtă putere, câtă responsabilitate pune în toate. Ce a putut să facă omuleţul ăsta. Pentru asta îl iubesc şi îl respect. 

Cu iubire şi respect, în jurul lui s-a adunat cea mai mare echipă de români specializaţi în diverse lucrări de şantier

Mulţi au venit benevol. Iar mare parte din materialele de construcţii au fost oferite gratuit sau la prețuri modice.  

Domnul Ion, pictor de mănăstiri din Argeş, s-a mutat de mai bine de un an la Oradea. Ca să facă, ceea ce Mihai Neşu spune că va fi locul de terapie pentru suflet. Terapia pentru trup se va face în clădirea de alături. Tot ce vedeţi aici s-a ridicat sub coordonarea lui Mihai care, de când s-a săpat fundaţia şi până azi n-a lipsit nicio clipă de pe şantier. 

• Mihai Neşu: A venit odată un autocar de pelerini care mergea la multe mănăstiri și au vrut să vină și aici, au venit la biserica, ne-au adus un sac de bani și un sac de pomelnice.

Aşa s-au strâns, din donaţii mici sau mari, din sms uri sau campanii umanitare, 4,7 milioane de euro. Şi încă mai e nevoie de ajutor. Aşa e viaţa lui de 3 ani încoace. Un du-te-vino între şantier şi centrul în care, alături de copii, face şi el, zilnic, terapie. Scene absolut tulburătoare se întâmplă în tot acest spaţiu în care copii şi terapeuţi transformă lupta cu boala, într-un fel de magie. 

"Te iubesc, măi, Mihai Neşu"

Mihai Neşu aude foarte des asta de când e aici printre copii. Iar asta e cea mai bună dovadă că face bine ceea ce face.

• Mihai Neşu: Sunt foarte fericit cu viaţa pe care o am acum pentru că mă simt foarte util. Orice suferinţă e de folos, aşa, ca să încerce să mă facă un om mai bun. Şi să mă facă şi să îmi doresc să fiu mai bun. Paralizia asta e aşa, ca un fel de pedagog, care e cu mine tot timpul şi când uit îmi aduce aminte ce am de făcut.
• Reporter: Sunt momente în care uiţi?
• Mihai Neşu: Mai uiţi, simţi că ai muta munţii din loc, după care revii cu picioarele pe pământ . 

Mihai Neşu, cel care a rămas mereu cu picioarele pe pământ, merge mai departe

• Mihai Neşu: Practic, tot ce s-a întâmplat, în viaţa mea şi după accident a avut un rol pe care l-am transformat în ceva de folos. Sper. Pentru toţi cei din jur pe care îi ajutăm. 

A trebuit să se întoarcă în România ca să se facă bine. Şi, în felul ăsta, să facă bine şi România. 

• Mihai Neşu: Acasă, numai aici în România mă simt, şi cel mai tare mă bucur să fiu de folos celor din ţară, de la noi. Şi, probabil că atunci suntem de folos şi României.