Angajata unei clinici pentru persoane cu deficienţe este suspectată că a ucis patru pacienţi şi rănit un al cincilea, în Germania
Patru persoane au fost ucise, iar o a cincea a fost grav rănită, într-o clinică pentru persoane cu deficienţe, în apropiere de Berlin, în Germania. O angajată a fost arestată, a anunţat poliţia locală, în noaptea de miercuri spre joi, relatează AFP.
De Redactia Observator la 29.04.2021, 12:21- Angajata unei clinici pentru persoane cu deficienţe este suspectată că a ucis patru pacienţi şi rănit un al cincilea, în Germania
”Rănile tuturor victimelor sunt, după primele constatări, rezultatul folosirii unei violenţe intense, extreme”, subliniază autorităţile locale într-un comunicat, fără să dea imediat detalii espre circumstanţele acestor presupuse crime.
Cei patru morţi au fost găsiţi miercuri seara în camerele lor, la această clinică din Potsdam, un oraş situat lângă Berlin, precizează poliţia.
Oamenii legii nu cunosc mobilul crimei
O angajată în vârstă de 51 de ani a clinicii, ”suspectată puternic” de faptul că este autoarea faptelor, a fost arestată, anunţă anchetatorii, care precizează că motivele presupuselor crime rămân, în acest stadiu, ”nedeterminate”.
Clinica Thusnelda-von-Saldern-Haus este specializată în găzduirea şi susţinerea unor persoane care suferă de deficienţe fizice sau mentale - în special nevăzători sau autişti. În afară de clinică, instituţia cuprinde locuinţe, şcoli şi ateliere.