Antena LIVE

Curs valutar

Aproape 3 milioane de dolari, deturnaţi din fondurile Ministerului Apărării din Ucraina: doi oficiali sunt cercetaţi şi riscă 12 ani de închisoare

Doi şefi ai unei companii care lucrează cu Ministerul ucrainean al Apărării riscă până la 12 ani de închisoare, pentru deturnarea a trei milioane de dolari de la acest minister, în timp ce Kievul face eforturi pentru a consolida măsurile anticorupţie în speranţa că-şi va convinge partenerii occidentali că ţara îşi schimbă vechile obiceiuri, potrivit News.ro.

De la 03.02.2023, 21:56
WhatsApp
Aproape 3 milioane de dolari, deturnaţi din fondurile Ministerului Apărării din Ucraina: doi oficiali sunt cercetaţi şi riscă 12 ani de închisoare Profimedia

"Sub pretextul aprovizionării cu alimente a unităţilor militare, infractorii au transferat o parte din fonduri în contul bancar al unei firme pe care o controlau. Suma totală a fondurilor furate este de peste 120 de milioane hrivne", a declarat vineri Poliţia Naţională din Ucraina într-un comunicat, relatează CNN.

Şefii celor două companii au încheiat un acord cu Ministerul Apărării pentru a furniza alimente pentru personalul şi animalele din unităţile militare, precum şi pentru instituţiile militare de învăţământ ale Forţelor Armate ale Ucrainei.

"Infractorii au transferat o parte din veniturile obţinute în contul bancar al unei companii implicate anterior în activitate infracţională", a precizat Poliţia Naţională ucraineană.

Inculpaţii riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 12 ani şi confiscarea bunurilor

Pe acelaşi subiect

Cei doi oficiali ai companiei sunt acuzaţi de comiterea unor fapte penale încadrate în Codul penal al Ucrainei la deturnare, expropriere sau confiscare a proprietăţii prin abuz de funcţie, comisă la scară deosebit de mare. Inculpaţii riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 12 ani şi confiscarea bunurilor, a adăugat poliţia.

Activitatea infracţională a fost demascată de anchetatorii din cadrul Departamentului Principal al Poliţiei Naţionale, care au lucrat împreună cu Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU), sub supravegherea procedurală a Procuraturii Generale, potrivit comunicatului. SBU a anunţat la rândul său că are deschise nu mai puţin de 80 de anchete anticorupţie.

Dezvăluirile au loc în contextul în care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că guvernul său lucrează la "noi reforme" care vor face ţara "mai umană, mai transparentă şi mai eficientă". Eradicarea corupţiei generalizate este o parte importantă a candidaturii Ucrainei la UE. De asemenea, Zelenski a concediat o serie de înalţi funcţionari ucraineni în urma unor anchete anticorupţie legate de achiziţia de bunuri pe timp de război.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

ucraina kiev razboi ucraina ministerul apararii
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025