Caz incredibil în Italia! Un nigerian a fost BĂTUT cu bâtele de TREI ROMÂNI, tată, fiu și nepot. Incidentul s-a petrecut în plină stradă
Trei români, tată, fiu și nepot, au atacat cu bâtele un nigerian, pe o stradă din Palermo, la primele ore ale dimineții, cu scopul de a-i fura portofelul, scrie presa locală.
De Redactia Observator la 13.08.2017, 12:22Trei români, tată, fiu și nepot, au atacat cu bâtele un nigerian, pe o stradă din Palermo, la primele ore ale dimineții, cu scopul de a-i fura portofelul, scrie presa locală.
Potrivit siciliainformazioni.com, cei trei bărbați s-au apropiat de nigerian, l-au imobilizat, după care l-au lovit cu bâtele. Întreaga scenă a fost văzută de un polițist, care se afla în afara orelor de program, și care a intervenit rapid în ajutorul nigerianului.
La fața locului au sosit rapid și alți polițiști, alertați de martori, astfel că cei trei români au fost rapid prinși și arestați.