Antena LIVE

Curs valutar

Galerie foto

Trei studenți au murit pe loc, după ce s-au răsturnat cu autocarul. Se întorceau dintr-o vacanță la munte, în stațiunea Bukovel din Ucraina

Trei studenți și-au pierdut viața într-un accident cumplit, după ce autocarul cu care se întorceau dintr-o vacanță la munte a ieșit de pe șosea și s-a răsturnat într-un șanț. Cei trei tineri, cu vârste de 21 și 22 de ani, au murit pe loc. Doi dintre ei erau angajați ai unei companii IT, care a organizat excursia. Alte trei persoane au fost rănite și transportate la spital.

De la 27.02.2023, 12:19
WhatsApp
Galerie (12)
Trei studenți au murit pe loc, după ce s-au răsturnat cu autocarul. Se întorceau dintr-o vacanță la munte, în stațiunea Bukovel din Ucraina Facebook

Tragedia s-a produs pe 19 februarie, în jurul orei 22.30, pe autostrada Ivano-Frankivsk - Buceaci - Ternopil, la intrarea în satul ucrainean Stara Brîkulea. Ieri, presa locală a publicat identitatea celor trei tineri care și-au pierdut viața în accident. Este vorba despre Marian Mysak, în vârstă de 22 de ani, Oleg Maksimov, în vârstă de 22 de ani, și Oleg Rachuk, de 21 de ani. Toți trei erau studenți ai Universității de Stat din Ternopil.

În seara fatidică, autocarul Neoplan, care transporta angajați ai unei companii de IT, din stațiunea Bukovel la Ternopil, a intrat într-un șanț și s-a răsturnat. În urma accidentului au murit pe loc cei trei studenți, iar alte trei persoane au fost rănite și transportate la spital.

Potrivit Departamentului principal al Serviciului de Stat de Urgență al Ucrainei din regiunea Ternopil, în autocar se aflau 39 de persoane, inclusiv un copil.

Pe acelaşi subiect

Universitatea din Ternopil a transmis mesaje de condoleanțe familiilor celor trei studenți dispăruți.

Marian era un tânăr responsabil, carismatic și vesel, încrezător

"Vești triste pentru comunitatea academică a Universității Naționale de Vest. Într-un teribil accident, a murit Marian Mysak, un student al Facultății de tehnologie informatică. Marian s-a născut pe 19 septembrie 2000 în satul Kropyvnyk, districtul Kaluska, regiunea Ivano-Frankivsk. În 2018, a intrat la Universitatea din Ternopil, specialitatea Informatică. A dat dovadă de calități de lider, pentru că era un tânăr responsabil, carismatic și vesel, încrezător. Marian era prietenos și își ajuta mereu colegii, mai ales în învățarea unei limbi străine. În 2022, a obținut licența și și-a continuat studiile de masterat în Informatică. Avea multe planuri pentru viață. }n paralel, Marian lucra într-o companie de IT. Crezul său pentru viață a fost: 'Tot ceea ce vezi în lume este rezultatul propriilor puncte de vedere'. Suntem alături de familie și cei dragi" - Universitatea de Stat din Ternopil.

Marian era copilul mijlociu al familiei. Jurnaliștii Obozrevatel au vorbit cu mama tânărului. "Marian a studiat la școala noastră din Kropyvnyk. Era foarte bun la engleză. A avut noroc cu profesoara de engleză Olga Bohdanivna, ea i-a observat abilitățile și l-a încurajat să studieze limba engleză. A participat la olimpiade, a primit diplome. În clasa a X-a a intrat în programul Flex (învățământ gratuit în SUA pentru liceeni) și a locuit și studiat un an întreg în America", își amintește mama.

Când s-a întors din SUA, Marian vorbea deja engleza fluent. A intrat la Universitatea din Ternopil și a început să studieze programarea. "Pe lângă studii, a lucrat. Mai întâi, s-a angajat la o companie americană de logistică din Ternopil, apoi s-a mutat la o companie de IT", continuă femeia, care nu știa că Marian va merge la munte. A fost anunțată de prietena băiatului că fiul ei a murit.

Oleg a fost prietenos, muncitor și perseverent

"Profesorii și studenții Universității din ternopil sunt profund întristați de moartea lui Oleg Maksimíva, student al grupului ipz-41, specialitatea inginerie software a Facultății de tehnologie informatică. Oleg s-a născut la 17 septembrie 1999 în satul Podvolochisk. În 2019, s-a alăturat Universității Naționale de Vest și, în paralel, a lucrat într-o companie de IT. A fost carismatic și prietenos, muncitor și perseverent, cu simțul umorului, mereu ajutând prietenii și cei dragi. Plecăm capul în durere și suntem alături de familia îndurerată" - Universitatea de Stat din Ternopil.

O altă victimă a accidentului a fost Oleg Rachuk.

"Colectivul Universității din Ternopil este profund întristat de moartea unui student al Facultății de Drept, Oleg Rachuk. Oleg s-a născut pe 15 august 2001 și provine din orașul Lanivtsi, regiunea Ternopil. În 2018, a intrat la Universitate, iar profesorii și colegii spun despre el că a învățat bine, a fost întotdeauna un tip responsabil și sociabil, un camarad bun și de încredere. Ne plecam capetele de tristete! Veșnică pomenire tânărului!" - Universitatea de Stat din Ternopil.

Oleg se afla în acel autocar alături de iubita lui, care lucrează în compania care a organizat excursia.

Șoferul și-a cerut scuze

Șoferul de autocar în vârstă de 54 de ani a fost arestat pentru 60 de zile, cu posibilitatea de a plăti o cauțiune de aproape 11.000 de euro. Bărbatul riscă de la 5 la 10 ani de închisoare.

În sala de judecată, el și-a cerut scuze părinților celor trei tineri morți în accident, spunând că și el este tatăl a patru copii mari.

Polițiștii spun că șoferul a pierdut controlul autocarului, a intrat într-un șanț și s-a răsturnat. Pe lângă cele trei persoane decedate, patru pasageri se află în spital, unul dintre ei fiind în stare gravă.

Veronica Micu

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta. ...

studenti morti accident autocar ucraina ternopil
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025