WSJ: SUA va grăbi livrarea de rachete de interceptare pentru Ucraina. Când ar urma să le primească
Statele Unite va trimite peste 500 de rachete de interceptare în Ucraina în săptămânile care urmează, grăbind livrarea ajutorului militar oferit de Washington ţării răvăşite de război, a relatat, sâmbătă, Wall Street Journal, citat de Reuters.
De Redactia Observator la 10.11.2024, 07:46Război în Ucraina. Război în Ucraina. WSJ a scris, citând un oficial de la Pentagon, fără a-l numi, că înainte de alegerile prezidenţiale, în care fostul preşedinte republican Donald Trump l-a înfrânt pe rivalul democrat, vicepreşedintele Kamala Harris, administraţia SUA a urmărit să livreze restul ajutoarelor către Ucraina până în luna aprilie, scrie News.ro.
Livrarea interceptorilor pentru sistemul defensiv de rachete Patriot şi Sistemul Naţional Avansat de Rachete Sol-Aer (NASAMS) ar trebui să asiguere nevoile apărării aeriene a Ucrainei pentru restul acestui an, a relatat publicaţia, citând un oficial al SUA, fără a-l numi.
WSJ: SUA va grăbi livrarea de rachete de interceptare pentru Ucraina
Reuters precizează că nu a putut verifica în mod independent relatarea din Wall Street Journal.
- Vladimir Putin a promulgat tratatul de apărare reciprocă cu Coreea de Nord. Ce presupune exact
- Explozii la Kiev şi Odesa, după o nouă noapte în care ruşii au folosit drone pentru a ataca oraşele ucrainene
- Consilierul lui Trump: Prioritatea noii administraţii americane în Ucraina va fi pacea, nu returnarea teritoriilor...
- Ucrainenii prinși în război glumesc pe seama promisiunii lui Trump: "Sfârșitul războiului. Putem începe...
Cabinetul preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, Ministerul ucrainean al Apărării, Pentagonul şi Departamentul de Stat al SUA nu au răspuns deocamdată solicitărilor Reuters de a comenta informaţiile. Zelenski face apel de mai multe luni pentru mai multe arme şi ca aliaţii NATO să ajute Ucraina pentru a lovi mai departe în Rusia, cu rachete occidentale cu rază lungă de acţiune.
Războiul de peste doi ani şi jumătate al Rusiei în Ucraina a declanşat cea mai mare confruntare între Rusia şi Occident de la Războiul Rece, iar oficialii ruşi afirmă că acum războiul intră în cea mai periculoasă fază.
Vineri, administraţia preşedintelui Joe Biden a afirmat că va permite contractorilor din apărarea SUA să lucreze în Ucraina pentru a asigura mentenanţa şi a repara armamentul asigurat de Pentagon, o schimbare semnificativă a politicii care vizează ajutarea Kievului să lupte împotriva Rusiei.